La Timisoara a inceput prima intalnire din cadrul proiectului european „FemminiCity – Orase care sustin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, al carui coordonator este Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Finantat cu circa 300.000 euro in cadrul programului „Cetateni, egalitate, drepturi si valori” – implementat de Uniunea Europeana prin Agentia Executiva Europeana pentru Educatie si Cultura (EACEA), proiectul se intinde pe durata a doi ani si va fi implementat de operatori culturali din cinci tari.
Partenerii vor gazdui artisti din celalte tari partenere pentru a aprofunda subiecte legate de drepturile femeilor, subiecte importante pentru comunitatea locala.
Spectacolele vor fi produse cu participarea actorilor profesionisti si amatori, toate productiile urmand a fi prezentate in cadrul festivalurilor organizate prin proiect in 2026.
Dintre temele lansate ca subiecte potentiale pentru urmatoarele productii fac parte: violenta obstetricala, libertatea sexuala si educatia, dreptul la avort, reprezentarea politica a femeilor, violenta domestica si feminicidul, diferentele salariale intre femei si barbati, drepturile economice.
Ceilalti cinci parteneri, beneficiari ai proiectului coordonat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timisoara, sunt Stowarzyszenie Kobietostan (Polonia), Drustvo ZIZ (Slovenia), Universitatea Paul-Valéry de Montpellier 3 (Franta), Fondacija Novi Sad – Evropska Prestonica Kulture (Serbia) si Trupa Drz ne daj (Serbia).
Parte integranta a fiecarui spectacol va fi dialogul cu publicul, urmand ca fiecare reprezentatie sa fie urmata de o discutie. Tot in cadrul proiectului se va organiza o conferinta despre drepturile femeilor si se va lansa un documentar despre procesul de lucru la spectacolele din proiect.
Pentru intregul proiect, organizatorii se asteapta la aproximativ 150 de participanti directi si peste 5.000 de participanti indirecti.
Oglindind problemele reale din societate, productiile artistice din proiect pun in evidenta probleme sociale care pot fi remediate cu participarea autoritatilor – prin politici publice mai eficiente. Astfel, pe langa valoarea artistica, spectacolele vor reprezenta si pretexte pentru a discuta despre punctele nevralgice din societate si pentru a identifica solutii impreuna cu organizatiile si persoanele aflate in functii-cheie, care vor fi invitate prin proiect.
Trainingul organizat in aceasta saptamana la Timisoara are ca scop programarea perioadelor de rezidente artistice, premiere si festivaluri, precum si clarificarea metodologiei de lucru. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timisoara isi exprima increderea ca acest proiect va contribui la promovarea egalitatii de gen si la crearea unor politici incluzive, cu efecte pozitive durabile asupra comunitatilor implicate.
*Finantat de Uniunea Europeana. Punctele de vedere si opiniile exprimate apartin, insa, exclusiv autorului (autorilor) si nu reflecta neaparat punctele de vedere si opiniile Uniunii Europene sau ale Agentiei Executive Europene pentru Educatie si Cultura (EACEA). Nici Uniunea Europeana si nici EACEA nu pot fi considerate raspunzatoare pentru acestea.
(Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timisoara, Comunicat)