Sala cinematografului Victoria din Timisoara a fost neincapatoare joi, 20 martie, la lansarea proiectului de preventie „Drogurile – Aripi de Plumb”, initiat de Penitenciarul Timisoara si Inspectoratul de Politie Judetean Timis. Evenimentul a reunit elevi de liceu, reprezentanti ai institutiilor partenere si specialisti in prevenirea consumului de droguri, avand ca scop constientizarea riscurilor asociate acestui fenomen.
Proiectul a debutat cu proiectia unui scurtmetraj realizat in colaborare cu Asociatia Timisoara Film Society, Primaria Municipiului Timisoara, Serviciul de Ambulanta Judetean Timis, Inspectoratul Scolar Judetean Timis, Universitatea de Vest – Facultatea de Muzica si Teatru, Colegiul National C.D. Loga si Arhiepiscopia Timisoara.
Filmul a ilustrat impactul devastator al consumului de droguri asupra tinerilor, abordand atat aspectele emotionale, cat si consecintele juridice ale acestui comportament.
In cadrul evenimentului, oficialitatile au subliniat importanta educatiei si preventiei, iar elevii au participat la o sesiune interactiva de intrebari si raspunsuri cu specialisti din domeniu, dar si sportivi si influenceri apreciati. Totodata, acestia au avut ocazia sa transmita propriul mesaj antidrog prin crearea unor afise si slogane.
Prezent la eveniment, prefectul judetului Timis, Mihai Ritivoiu, s-a adresat in mod special tinerilor din sala:
“Dupa un extraordinar scurtmetraj de doar 13 minute, dar care ne spune atat de multe, cuvintele par sa fie de prisos. Traim acum cea mai buna perioada din istoria omenirii. E o vorba care spune ca un muncitor din zilele noastre se bucura de un nivel de trai mult peste cel al regelui Ludovic al XIV-lea, al Regelui Soare. Avem caldura, avem aer conditionat, avem orice tip de mancare si la orice ora ne dorim, sushi, shaorma, vita. Avem sistem medical, avem antibiotice, avem tot ce ne trebuie ca sa fim fericiti. Si cu toate acestea, exista tot felul de tentatii care apar si la un moment nu ne vor lasa sa fim fericiti, daca ne lasam atrasi in capcana lor”, a transmis prefectul.
“Cred ca acest film are un impact emotional mult mai puternic in randul tinerilor decat le-ar putea provoca orice alt discurs al nostru. Este important ca acesta sa ajunga in mediile vulnerabile unde sunt identificate probleme de acest gen… Instanta de judecata este ultima etapa la care se ajunge in urma consumului si traficului de droguri.
Ne-am dori sa avem cat mai putine cauze pe rol, daca s-ar putea chiar deloc, este o varianta optimista, insa aceasta depinde foarte mult de actiunile de preventie care se incearca a fi promovate.
Este foarte important sa va implicati si sa ne implicam cu totii, atat cat ne permit activitatile si restrictiile, din punctul nostru de vedere, al instantelor, dar asa cum se spunea adineauri, daca filmul ajuta 10-15 persoane este foarte important. Eu cred ca si daca ajuta o singura persoana poate fi considerat un impact major”, a declarat judecatoarea Cristina Maria Dica, presedintele Curtii de Apel Timisoara.
Lansarea proiectului „Drogurile – Aripi de Plumb” marcheaza inceputul unei campanii de informare si prevenire menite sa sprijine adolescentii in luarea unor decizii responsabile si in unui stil de viata sanatos, au explicat organizatorii. (Diana Mihai)