Universitatea de Vest din Timisoara: Expozitia artistului Stefan Curelici, o incursiune vizuala intre ruina si spatiu social

Expozitia recenta a artistului Stefan Curelici aduce in prim-plan o componenta a cercetarii sale doctorale, realizata in cadrul Facultatii de Arte si Design a UVT, explorand o tema mai putin vizibila in alte proiecte expozitionale ale sale. Lucrarile prezentate reflecta relocarea motivului ruinei din curentul Romantic in contemporaneitate, printr-o reinterpretare vizuala ce surprinde erodarea texturilor urbane, invazia nostalgica a vegetatiei asupra acestora sau transformarea subtila a interioarelor grandioase, private de stralucirea lor initiala.


Va invitam sa participati la vernisajul evenimentului expozitional, care va avea loc joi, 13 martie 2025, incepand de la ora 18, la UVT Art Center – Galeria cu Platani (Oituz 4). Expozitia este curatoriata de lect. univ. dr. Maria Sarbu si se desfasoara sub coordonarea doctoratului de catre prof. univ. dr. Dacian Andoni.

Cercetarea artistului abordeaza si relatia complexa dintre individ si “spatiul-produs social”, conform teoriei lui Henri Lefebvre. Astfel, in picturile sale, prezenta umana variaza de la siluete singulare, fantomatice si transparente, la grupuri compacte, aproape monolitice, aflate intr-un continuu tranzit. Personajele sale par captive intre anxietate si fascinatie, ratacind prin spatii ce par simultan familiare si alienante.

Demersul artistic al lui Stefan Curelici implica o explorare atenta a realitatii imediate, un proces de deriva controlata, mentinand echilibrul dintre metodologia creativa si expresivitatea vizuala. Astfel, expozitia ofera o perspectiva profunda asupra spatiului trait (“espace vécu”), care, in viziunea artistului, este ambivalent: atrage si respinge, creeaza coeziune si alienare, provoaca neliniste, dar si curiozitate.

Pentru informatii suplimentare: FAD / Str. Oituz nr. 4 / Tel. +40 256 592 906 / info@e-uvt.ro /

(Universitatea de Vest din Timisoara, Horea Bacanu)

Leave a Reply