Presedintele PNL Timis, Marilen Pirtea, a afirmat – in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc joi, 13 martie – ca filiala pe care o conduce isi exprima sprijinul pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale. La aceasta conferinta a fost prezent si Alin Popoviciu, vicepresedintele Consiliului Judentean Timis, care a vorbit despre modul in care vede participarea lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale.
Acesta a declarat ca au fost stranse 8000 de semnaturi in Timisoara, iar in total, 16.800 in judetul Timis pentru candidatura lui Crin Antonescu.
“Cand vorbim cu candidatii din aceasta perioada, sunt absolut convins, sa spun, ca domnul Antonescu este de departe cea mai buna optiune, pot spune ca singura optiune la acest moment. Asadar, cu siguranta PNL Timis, PNL Timisoara, in particular, se va regasi acolo, in a sustine aceasta candidatura”, a declarat Marilen Pirtea.
Alin Popoviciu a exprimat faptul ca nu Crin Antonescu a fost prima optiune, ci presedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan.
“Atunci cand PNL a pus aceasta postare, era o discutie foarte aprinsa in partid, iar 90% dintre noi, doream ca Ilie Bolojan sa fie candidatul la prezidentale. Toata lumea astepta ca Ilie Bolojan sa participe, chiar si acum se spune ca daca ar participa ar castiga, si chiar am vorbit cu Marilen ca singurul defect pe care il are domnul Bolojan este ca e un om de prea mare cuvant si odata ce spune nu, ramane nu. Inclusiv astazi, cred ca suntem de acord cu totii, ca daca ar fi sa alegem intre cei doi candidati si am mai putea face acest lucru, Ilie Bolojan ar fi prima optiune”, a spus acesta.
Cat despre parerea liberarilor cu privire la excluderea pentru a doua oara a lui Victor Ponta din PSD, dupa ce si-a depus candidatura la prezidentiale, acestia au spus ca a fost o decizie luata in urma nerespectarii deciziilor interne ale coalitiei.
,,Domnul Ponta, candidat, ma rog, independent, as spune in ghilimele, a fost dat afara din partid. Decizia la Bucuresti de a-l da afara din partid a fost luata pentru ca, evident, nu respecta deciziile interne ale coalitiei.
Categoric, cetatenii au, in acest moment, un anumit grad de deruta, as spune, dar eu cred ca, pe masura ce se calmeaza lucrurile, pe masura ce trec zilele, toata lumea va fi constienta ca tabara pro-europeana si transatlantica este cea pe care trebuie sa o preia Presedintele Romaniei si cred domnul Crin Antonescu va beneficia de mai multa credibilitate din partea votantilor, de sustinere, pentru ca experienta domniei sale, echilibrul domniei sale si modul in care abordeaza Europea politica, il recomanda pentru aceasta pozitie”, a mai declarat Marilen Pirtea.
La finalul conferintei, s-a vorbit si despre o lista de autopropuneri pentru functia de subprefect, care va deveni disponibila odata cu plecarea lui Ovidiu Draganescu. Printre cei care si-au prezentat interesul pentru aceasta pozitie se numara Liliana Onet, Daniela Maris, Ovidiu Gaina si Flavius Stanca.
In urma discutiilor, organizatia municipala a decis sa propuna catre conducerea PNL Timis doua variante: Liliana Onet si Ovidiu Gaina.
Pe de alta parte, presedintele PNL Timis, Marilen Pirtea, a precizat ca actualul subprefect, Ovidiu Draganescu, va avea un rol activ in campania prezidentiala a lui Crin Antonescu. (Laura Ilioiu)