Inca un rechizitoriu al fostului procuror Lucian Dolcu, de la DNA Timisoara, “spulberat” de instantele de judecata. Fosta deputata Luminita Jivan, achitata definitiv

Judecatorii Ioan Nemes si Codrina Martin de la Curtea de Apel Timisoara au mentinut achitarea pe „fapta nu exista” dispusa de magistratul Ioan Popescu, de la Tribunalul Caras-Severin, fata de fosta deputata Luminita Jivan, in dosarul in care procurorul DNA Lucian Dolcu a incercat s-o „execute” pentru folosirea influentei.


Achitarea pe „fapta nu exista” a rezistat chiar daca instanta de apel a reintrodus in cauza inregistrarile pe care tribunalul le eliminase pe motiv de nulitate, in conditiile in care procurorii nu pot folosi colaboratori fara mandat de la judecator, chiar daca in cauza exista emis deja un mandat de supraveghere tehnica.

Trimisa in judecata pentru folosire a influentei ori autoritatii unei persoane care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, Luminita Jivan a fost achitata, in prima instanta, de Tribunalul Caras-Severin, iar Curtea de Apel Timisoara a mentinut solutia, pronuntand o sentinta definitiva.

Chiar si cu reintroducerea inregistrarilor la dosar, rechizitoriul nr. 137/P/2019 al procurorului Lucian Dolcu (foto 2) – confirmat de catre fostul sef al DNA Timisoara, Lucian-Claudiu Rus -, a fost realmente desfiintat. Cu privire la fondul problemei, atat tribunalul, cat si curtea de apel au constatat ca acuzatiile sunt simple inventii ale DNA, neexistand nici cea mai mica proba ca Luminita Jivan ar fi comis vreuna dintre faptele pe care parchetul anticoruptie le-a pus pe seama ei.

Concret, cele doua instante au retinut ca procurorul Lucian Dolcu si-a bazat acuzatiile doar pe niste vorbe – mai precis, pe declaratiile date de martorul-denuntator Adrian Torma (fost primar al orasului Moldova Noua din judetul Caras-Severin) si de celalalt inculpat din dosar, afaceristul Paul Armasu, ambii fiind disperati sa-si usureze situatia penala. (V.E.)

Sursa: luju.ro

Leave a Reply