Evolutia pietei din prima saptamana a lunii februarie a fost una obisnuita: stabilitate a cursului euro, volatilitate ridicata a celorlalte valute majore, noi recorduri pentru pretul gramului de aur.
Volatilitatea cursului euro, principalul instrument utilizat de BNR in lupta cu inflatia, s-a ingustat la 4,9764 – 4,9769 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9767 lei. Tranzactiile s-au realizat zilnic in acelasi culoar 4,976 – 4,977 lei.
Rata de referinta a BNR se afla din august la 6,50%, iar analistii vad o prima reducere a acesteia spre jumatatea anului, in conditiile in care inflatia se mentine peste 5%. Pe de alta parte, dobanzile comerciale au crescut incepand cu noiembrie, efect al rezultatelor la alegeri, iar indicii ROBOR au urcat de la circa 5,5% spre pragul de 6%.
Vineri, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019 a stagnat la 5,94%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 6,01 la 6,0%, iar cel la 12 luni, de la 6,11 la 6,10%.
Euro a scazut, la inceputul saptamanii trecute, la 1,0211 dolari, dupa care a revenit in jurul pragului de 1,04 dolari, pentru ca, vineri, sa fluctueze intre 1,0305 si 1,0412 dolari, iar piata americana s-a inchis la 1,0327 dolari. Pe plan local, cursul monedei americane a fluctuat intre 4,7728 si 4,8595 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,7940 lei.
Inmultirea pariurilor puse pe dolar sunt consecinta diferentei dintre dobanda practicata de Fed (4,25 – 4,50%) si cea a BCE (2,75%).
Analistii cred ca Fed a putea sa opereze anul acesta doar doua reduceri ale dobanzilor, una in iulie si o alta la finalul acestui an, in conditiile in care economia SUA se dovedeste una rezilienta. Asa cum o arata scaderea somajului de la 4,1% in decembrie la 4% in ianuarie, luna in care economia a creat 143.000 de locuri de munca.
Moneda elvetiana s-a stabilizat in jurul valorii de 0,94 franci/euro, iar cursul vineri a fost stabilit la 5,2859 lei.
Lira sterlina a incheiat saptamana cu un curs de 5,9683 lei. Deprecierea se datoreaza intrarii in stagflatie a Marii Britanii (crestere economica minima sau negativa si un somaj ridicat combinat cu cresterea inflatiei). Pentru a stimula economia, Banca Angliei a decis, joi, sa reduca dobanda sa de referinta de la 4,75 la 4,5%, dar a inrautatit previziunile privind cresterea de anul acesta a PIB la 0,75%.
Metalul galben se apropie rapid de pragul psihologic de 3.000 dolari/uncie. La sfarsitul saptamanii trecute, uncia a atins un nou maxim de 2.886,60 dolari, insa pretul gramul de aur a fost stabilit la 441,7015 lei, fata de recordul istoric de 441,8557 lei, inregistrat in sedinta de joi.
Analisti pun cresterea pe seama dorintei fondurilor care opereaza ETF-uri bazate pe aur sa acumuleze fizic metalul pretios, care sa asigure livrarile la contractele futures, pentru a evita riscul ca administratia Trump sa majoreze taxele la importurile de aur. Pe de alta parte, metalul pretios ramane un refugiu fata de riscurile inflationiste care pot decurge din razboiul comercial la nivel mondial declansat de Donald Trump.
Dupa ce a scazut la inceputul saptamanii sub 93.000 dolari, bitcoin a fluctuat in apropierea pragului de 100.000 dolari. Volatilitatea ethereum a fost una mult mai mare. Lunea trecuta, acesta a coborat abrupt de la peste 3.000 dolari la aproape 2.200 dolari. In urmatoarele zile, criptomoneda a fluctuat intre 2.500 si 2.900 dolari. (Radu Georgescu)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 3 – 7 februarie