Un agent de politie de la IPJ Brasov ar putea castiga titlul neoficial de incoruptibilul anului, dupa ce, sambata, 25 ianuarie 2025, a refuzat o mita de 10.000 de euro. Acesta, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu pe raza localitatii Poiana Brasov, a oprit pentru control un autoturism in care se aflau doua persoane.
Pentru ca soferul, in varsta de 24 de ani, sa nu fie testat cu aparatul drugtest, pasagerul din dreapta i-a promis politistului, in repetate randuri, mai multe sume de bani, respectiv 5.000 de euro, apoi 10.000 de euro.
Ulterior promisiunii, pasagerul, in varsta de 21 de ani, i-a remis suma de 2.550 de euro, insa agentul de politie a refuzat categoric propunerea acestuia si i-a sesizat pe ofiterii de politie din cadrul Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Brasov.
Aspectele mentionate au fost inregistrate cu aparatura tip body-cam din dotarea agentului de politie.
Ulterior, in urma testarii, rezultatul a fost pozitiv pentru consum de cocaina, conducatorul auto fiind condus la o unitate medicala pentru prelevarea de probe biologice.
Ca urmare a activitatii de constatare a infractiunii flagrante de dare de mita, cele doua persoane au fost retinute pentru 24 ore iar, ulterior, s-a dispus cercetarea sub masura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetarile sunt continuate de lucratori de politie judiciara ai Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Brasov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita. (V.E.)