La circa o saptamana dupa ce a atins un maxim de 420,8502 lei, pretul gramului de aur a inregistrat un nou record istoric de 422,4014 lei, dupa ce metalul galben s-a apreciat la 2.741 – 2.763,20 dolari, aproape de maximul de 2.790,90 dolari atins in 30 octombrie. Comparativ cu inceputul anului trecut, pretul gramului a crescut cu circa 122 lei.
In opinia analistilor de la banca americana JP Morgan, uncia de aur ar urma sa creasca, in prima parte a acestui an, la 2.900 – 3.000 dolari, pentru ca la sfarsitul anului pretul sa ajunga la 3.100 – 3.200 dolari.
Cresterea din prezent vine pe fondul temerilor ca inflatia din Statele Unite se va mentine la un nivel ridicat iar situatia geopolitica si militara este una incordata, dupa investirea presedintelui Trump. De asemenea, cererea de aur continua sa fie una ridicata, atat la nivelul bancilor centrale dar si a celui comercial.
In noaptea de luni spre marti, cotatia euro a crescut in piata asiatica pana la 4,979 lei, insa tranzactiile din cea locala s-au realizat in culoarul 4,976 – 4,977 lei, iar cursul monedei unice a urcat marginal de la 4,9764 la 4,9768 lei, dupa ce la jumatatea saptamanii trecute se afla la 4,9750 lei.
Nivelul mai redus al lichiditatii din piata, de 20 – 30 miliarde lei, in conditiile in care Ministerul de Finante se imprumuta direct de la bancile comerciale, in special CEC si Exim Bank, a provocat o crestere a indicilor ROBOR, implicit o majorare a ratelor la creditele luate inainte de mai 2019, cand a fost introdus indicele de referinta pentru creditele consumatorilor, care se situeaza in prezent la 5,66%.
La evolutia ascendenta a indicilor a contribuit si decizia BNR de a mentine rata de referinta la 6,5%, la prima sa sedinta dobanda de politica monetara din acest an, in conditiile in care inflatia din Romania se afla, cu peste 5%, la cele mai ridicate cote din Uniunea Europeana.
Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019 a stagnat la 5,94%, fata de 5,55%, la inceputul lui noiembrie. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,1% iar cel la 12 luni a cunoscut o noua majorare de la 6,10 la 6,11%.
Miercurea trecuta, euro se tranzactiona in culoarul 1,0259 – 1,0355 dolari, iar tendinta se arata a fi una descendenta. Lipsa din primul discurs al presedintelui Trump a unor referiri la implementarea unor politici protectioniste prin majorarea taxelor la importurile din China si Uniunea Europeana, a avut ca efect aprecierea monedei unice.
Euro se tranzactiona la jumatatea acestei saptamani intre 1,0393 si 1,0458 dolari, ceea ce a coborat cursul monedei americane de la 4,8074 la 4,7609 lei.
De la jumatatea lunii trecute, cand Banca Nationala a Elvetiei a redus dobanda de politica monetara de la 1 la 0,5%, moneda helveta s-a instalat in jurul pragului de 0,94 franci/euro. Media francului a scazut de la 5,3037 lei, joia trecuta, la 5,2692 lei, la jumatatea acestei saptamani.
De la inceputul anului, lira sterlina a intrat pe o panta descendenta, iar media de miercurea aceasta a fost stabilita la 5,8894 lei.
Bitcoin a atins luni un maxim istoric de 109.024 dolari, investitorii mizand pe promisiunile lui Donald Trump ca va schimba reglementarile pietei cripto. Miercurea aceasta pretul a coborat la 103.710 – 106.280 dolari, iar ethereum fluctua intre 3.276 si 3.336 dolari. (Radu Georgescu)