Flagrant! Un individ a fost retinut dupa ce a primit 50.000 de euro, cu care urma sa mituiasca judecatorii dintr-un dosar de evaziune fiscala

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 13 ianuarie 2025, fata de doi inculpati, persoane fizice fara calitate speciala, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, respectiv complicitate la trafic de influenta si complicitate la cumparare de influenta.


In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 09 – 12 ianuarie 2025, inculpatul M.D.A. ar fi acordat ajutor inculpatului I.S. sa pretinda pentru altii de la o persoana (martor in cauza) suma de 500.000 de euro, iar la data de 12 ianuarie 2025 ar fi acordat ajutor inculpatului I.S. sa primeasca de la persoana respectiva suma de 50.000 de euro, 40.000 euro pentru inculpatul I.S. si 10.000 euro pentru sine, cunoscand ca inculpatul I.S. ar fi lasat sa se creada ca are influenta asupra magistratilor care vor fi investiti cu solutionarea dosarului penal in care concubinul persoanei respective este cercetat in stare de arest preventiv pentru evaziune fiscala, intr-un dosar al DNA, si ca ii poate determina pe acestia sa dispuna solutii judiciare favorabile fata de acesta, respectiv inlocuirea masurii arestului preventiv, achitarea si ridicarea masurilor asiguratorii dispuse in cauza.

In concret, martora ar fi fost abordata de inculpatul M.D.A., care spunandu-i ca doreste sa o ajute pentru ca concubinul ei sa scape de acest dosar, i-ar fi pretins suma de 500.000 de euro, invederandu-i martorei ca persoanele care il ajuta sunt serioase si de aceea vor un avans de 50.000 euro, insa vor in acelasi timp sa aiba si o garantie ca la finalul procesului cand concubinul ei va fi achitat vor fi primi diferenta de 450.000 euro, altfel acesta va fi rearestat.

Pentru a castiga increderea martorei, inculpatul M.D.A. i-ar fi relatat acesteia ca fara remiterea sumelor de bani mentionate concubinul acesteia „nu scapa” si va fi condamnat la cel putin 12 ani de inchisoare cu executare, insa daca „va da banii, 99% va fi achitat, asta fiind singura lui varianta sa scape de puscarie”.

Astfel, martora ar fi fost de acord sa remita urgent suma de 50.000 euro si ulterior diferenta de 450.000 euro.

In contextul mentionat mai sus, la data de 12 ianuarie 2025, la scurt timp dupa remiterea sumei de bani, s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante, ocazie cu care asupra inculpatului M.D.A. a fost depistata suma de 50.000 euro in autoturismul cu care facuse deplasarea.

Fiind intrebat despre provenienta banilor, inculpatul M.D.A. ar fi declarat verbal ca i-a primit de la persoana mentionata anterior, dar ca nu sunt pentru sine, ci pentru o alta persoana pe nume I.S.

Fiind de acord sa colaboreze cu organele de urmarire penala, in aceeasi zi, inculpatul M.D.A. s-ar fi intalnit cu inculpatul I.S., iar pe parcursul discutiei, in mod repetat, inculpatul I.S. ar fi lasat sa se creada ca are influenta asupra unor persoane foarte importante din sistemul judiciar si care pot determina eliberarea din starea de arest preventiv a concubinului persoanei respective, iar la finalul procesului – achitarea lui, acesta fiind si motivul pentru care sumele de bani pretinse sunt foarte mari, respectiv 500.000 euro.

In contextul mentionat mai sus, in momentul in care au parasit autoturismul, cei doi inculpati au fost opriti de organele de urmarire penala, in torpedoul autoturismul marca Mercedes Benz folosit de I.S. fiind identificata suma de 40.000 euro, iar asupra numitului M.D.A. suma de 10.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Cei doi inculpati vor fi prezentati cu propunere de arestare preventiva Tribunalului Bucuresti. (DNA, Comunicat)

Leave a Reply