Iubiti Frati si Surori in Cristos,
De Craciun se implineste un vis ancestral al omului. In adincul sufletului fiecarui om exista dorinta de a-l intilni pe Dumnezeul sau, pe Creatorul sau, la fel cum un copil despartit de parinti tinjeste cu o dorinta elementara sa ii cunoasca, sa isi intilneasca parintii.
De Craciun, aceasta dorinta se implineste: Dumnezeu insusi vine la om. Il cauta. Si cit de mare este surpriza! Dumnezeul infinit, cel atotputernic vine la noi sub chipul unui prunc. Cel care are toata bogatia lumii in miinile Sale, apare acum in saracia unui staul. Dumnezeu, care este stapin a toate, se arata mai intii celor mai simpli oameni, pastorilor. Domnul este un Dumnezeu al surprizelor. Si asa se intimpla si in zilele noastre.
El se arata in cele mai surprinzatoare moduri in viata noastra: atunci cind Il cautam in maretie si in maiestate, El ne trimite la cei saraci si ne spune: „Tot ce ati facut unuia dintre fratii mei cei mai mici, mie mi-ati facut” (Mt 25,40). Atunci cind Il cautam in acumularea cunostintelor, El Ii multumeste Tatalui pentru ca a ascuns cunoasterea invataturilor Sale de cei intelepti si priceputi si a relevat-o celor mici (cf. Mt 11,25). Dumnezeu este infinit. Si asa este El, infinit, si in surprizele Sale.
La fel se intimpla si in viata noastra. Dumnezeu se arata in fiecare zi intr-un mod diferit… ne mentine mereu vie credinta, cu care sa raspundem din nou si din nou la surprizele Sale. Daca ieri L-am intilnit in biserica, poate ca astazi vrea sa se intilneasca cu noi intr-un birou sau in bucatarie, printre cratite… Ne intimpina in caminul nostru. Nu palatul sclipitor i-a placut, ci un staul saracacios. Dumnezeu ne cauta in cele mai diferite circumstante. Esential este ca vrea sa se intilneasca cu noi. Iar inima noastra este nelinistita pina se va odihni in El, in intilnirea cu El, la fel cum a experimentat si Sf. Augustin, la apogeul unei vieti pline de cautari, cind Il intilneste pe Dumnezeu in adincul sufletului sau si descopera adevarata viata.
„Cuvintul s-a facut trup” (Ioan 1,14). Dumnezeu s-a facut om, a venit printre noi si a locuit printre noi. El a venit in intunericul lumii… aducind lumina si caldura… si mult mai mult decit atit: plinatatea vietii. „In el era viata si viata era lumina oamenilor” (Ioan 1,4), citim in Evanghelia dupa Sfintul Ioan. Prin urmare, iubiti frati si surori, relatia cu Domnul nu poate fi inlocuita cu nimic altceva. Atunci cind cineva nu are o relatie vie cu El, incepe sa caute inlocuitori pentru a umple acest gol. Insa, de cele mai multe ori, acest lucru conduce la fundaturi si in cele din urma la dezamagire. In religiozitatea noastra trebuie, de asemenea, sa fim atenti sa construim o relatie adevarata cu Dumnezeu. Nici El, nici sufletele noastre nu se multumesc cu simple actiuni exterioare si mecanice.
In agitatia perioadei electorale, oamenii au acumulat multe tensiuni. Adesea, oamenii se jignesc reciproc din cauza unei opinii politice… Este ca si cum nu s-ar intilni oameni, ci doar interese si ideologii…
Desigur, exista si teama legitima de a aduce ceva rau asupra noastra. In acelasi timp, in toate aceste situatii, sarbatoarea Craciunului ne indreapta privirea spre izvorul sperantei noastre: „Cuvintul s-a facut trup”, Fiul lui Dumnezeu a venit printre noi. Aceasta este si astazi speranta noastra, in mijlocul deznadejdii: sa Il lasam, sa Il invitam pe Isus si spiritul sau sa vina din nou si din nou in inimile noastre, in comunitatile noastre, in mijlocul conflictelor.
Da, dar intunericul nu l-a primit, continua Evanghelia. Intunericul lumii nu L-a primit, si de fiecare data cind lumea nu-L primeste, chiar si astazi, ramine in intuneric. Daca L-am primit pe Dumnezeu si Cuvintul Sau in viata noastra si am permis Cuvintului Sau sa ne modeleze viata, putem trai in speranta. Pentru ca Dumnezeu poate sa faca totul. Chiar si acolo unde omul se simte neajutorat, cum ar fi o eventuala boala ori situatia actuala de razboi. Daca Il primim pe Domnul, putem spune cu incredere: faca-se voia Ta, nu voia mea.
Putem trai in speranta chiar si in mijlocul dezastrelor lumii, pentru ca El poate sa faca si face toate lucrurile spre binele nostru, dar nu fara colaborarea noastra. Daca atunci, si de atitea ori de-a lungul istoriei, intunericul nu L-a primit pe Dumnezeu, astazi avem ocazia sa dam un raspuns diferit. Domnul ne mai ofera o oportunitate: sa-L primim in inimile noastre, in vietile noastre.
Cuvintul Sau sa ne fie calauza, sa incepem sa traim conform Cuvintului Sau. Unul dintre episcopii din Africa Centrala ne-a marturisit intr-o seara, dupa Sinod, ca atunci cind, indemnat de cuvintele Evangheliei, a mers pasnic, neinarmat, in mijlocul celor care ii macelarisera pe multi dintre semenii sai, chiar proprii sai credinciosi nu l-au putut intelege si au vrut sa raspunda cu violenta la violenta. Abia mai tirziu au inteles ca aceasta era calea de a incheia pacea, de a realiza pacea…
Atitudinea lui Isus, felul in care a venit in lume, este o cale noua, care, daca am urma-o, ne-ar face viata mult mai frumoasa, mai pasnica pe pamint. In lume exista violenta, dar Dumnezeul nostru nu vrea sa raspunda cu un nou act de violenta. Asa ca, in schimb, el ne invita, ne cheama, vrea sa trezeasca in noi generozitatea…
Domnul a venit astfel pe Pamint, incit a cistigat pierzind. Si in acest fel ne-a mintuit. Daca omul ramine in intuneric, daca vrea sa urmeze doar logica celor agresivi, intunericul nu va disparea. Dumnezeul nostru, care a venit printre noi in Betleem, ne invita sa construim pacea cu o inima pasnica. Daca vom construi impreuna cu El, atunci speranta noastra poate fi deplina pentru ca El este cu noi.
Le doresc tuturor fratilor mei si surorilor mele un Craciun binecuvintat si harul de a intra in noul an cu o inima plina de speranta! Dumnezeu sa ne dea si harul ca noul an sa fie un an in care sa Il simtim mereu aproape! (CURIA EPISCOPALIS TIMISOARENSIS, Episcopia Romano-Catolica)
