Apropierea Sarbatorilor de iarna si atentia acordata pietei de catre BNR, ofera stabilitatea leului si dobanzilor, in ciuda faptului ca partidele proeuropene nu reusesc sa gaseasca consensul in privinta alcatuirii unui nou Executiv.
Cursul euro a scazut marginal de la 4,9759 la 4,9756 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 4,975 – 4,976 lei.
Reglarea nivelului de lichiditate din piata monetara a stabilizat indicii ROBOR, in ciuda faptului ca inflatia anuala a crescut in noiembrie la 5,1%, fata de 4,7% in octombrie, ceea ce a confirmat decizia din noiembrie a BNR de a mentine dobanda de politica monetara la 6,5%.
Marti, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,02%.
Marti a inceput ultima sedinta de politica monetara din acest an a Rezervei Federale americane, de la care piata asteapta o scadere cu un sfert de punct procentual a dobanzilor.
Investitorii se aratau prudenti, iar euro se tranzactiona in culoarul 1,0479 – 1,0534 dolari, valori apropiate de cele din precedentele doua sedinte, ceea ce a facut ca media monedei ameriane sa creasca marginal de la 4,7430 la 4,7452 lei.
Revenirea lirei sterline la 1,21 euro a ridicat cursul de la 5,8813 la 6,0219 lei. Francul elvetian continua sa fie fragilizat de decizia de saptamana trecuta a Bancii Elvetiei de a reduce dobanda la 0,5%, iar media lui s-a depreciat de la 5,3173 la 5,2915 lei.
Pretul gramului de aur a scazut de la 405,4657 lei la 402,6298 lei, urmare a deprecierii metalului galben la 2.634,20 – 2.659,30 dolari/uncie.
In regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 409,07 forinti/euro, iar a celei poloneze s-a intarit la 4,2599 zloti/euro. Scaderea forintului surprinde dupa ce Banca Nationala a Ungariei a mentinut, la fel ca BNR, dobanda de referinta la 6,5%.
Bitcoin a atins marti un nou record de 107.780 dolari, ceea ce ce a facut ca valoarea de piata a tuturor criptomonedelor sa ajunga la 2.120 miliarde dolari. Dupa alegerile prezidentiale din 5 noiembrie, castigate de Donald Trump, care a promis ca va face din SUA „capitala cripto a planetei”, valoarea bitcoin s-a majorat cu peste 50%.
Ethereum se tranzactiona in culoarul 3.947 – 4.041 dolari si se apropie de maximul istoric de 4.093 dolari atins in 11 martie. (R.G.)