Procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Alba a dispus sesizarea instantei de judecata cu acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat cu un inculpat, persoana fara calitate speciala, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita si conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante fiind aplicata o pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare, care urmeaza sa fie suspendata sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani si 6 luni.
Totodata, s-a dispus interzicerea exercitarii dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea detinerii permisului de conducere pe o durata de 2 ani de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 de zile la o institutie publica.
In acordul de recunoastere a vinovatiei, procurorul a retinut urmatoarea stare de fapt:
La data de 12.08.2024, doi agenti din cadrul Brigazii Autostrazi – Biroul Autostrada A1 Ramnicu Valcea – Deva au sesizat Serviciul Judetean Anticoruptie Alba despre faptul ca, in timp ce isi exercitau atributiile de serviciu, au depistat in trafic, pe raza judetului Alba, un conducator auto aflat sub influenta bauturilor alcoolice, 3,40g/l alcool pur in sange, iar in timp ce efectuau activitati de constatare, respectiv l-au condus la o unitate medicala pentru recoltarea probelor biologice, acesta le-a promis, in mod repetat sumele de 1.000 de euro, 2.000 de euro si in final 10.000 de euro pentru a nu-i intocmi dosar penal. Activitatile au fost inregistrate cu aparatul body worn camera din dotarea lucratorilor de politie.
Sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Alba, ofiterii de politie ai SJA Alba au efectuat activitati de constatare a infractiunii de dare de mita, fiind consemnate denunturi celor doi lucratori de politie, iar activitatile de cercetare au fost continuate in baza delegarilor dispuse de unitatea de parchet pentru documentarea intregii activitati infractionale. (Comunicat DGA)