Primarul comunei Barna, Ovidiu Ignatoni, a fost implicat luni intr-un accident de circulatie in zona localitatii Remetea Mare. Edilul, impreuna cu cativa colegi, se deplasa spre Timisoara, unde fusese invitat la investirea in functie a sefului Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis.
„La un moment dat, masina din fata mea a franat brusc pentru a acorda prioritate cuiva. Am lovit-o in plin din spate. In total, au fost implicate trei masini in accident. Din pacate, doi colegi de-ai mei au avut nevoie de ingrijiri medicale. Unul are nevoie de o intervetie chirurgicala”, a declarat Ignatoni pentru Lugoj Info.ro.
Politistii ajunsi la locul accidentului au inceput cercetarile si se pare ca vina pentru producerea coliziunii ii apartine primarului, care nu a pastrat distanta corespunzatoare fata de vehiculul din fata.
„Un barbat in varsta de 39 de ani conducea un autoturism dinspre Remetea Mare spre Timisoara, iar la un moment dat a intrat in coliziune cu autoturismul aflat in fata sa, pe care l-a proiectat ulterior in masina din fata acestuia, condusa de un tanar in varsta de 18 ani”, au precizat reprezentantii politiei. Toti soferii au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. (I.P.)