Politistii de la Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul IPJ Timis au reusit, in timp record, sa-l prinda pe braconierul care, in urma cu doua zile, pe fondul de protocol Hodos, a impuscat un mascul de cerb comun de trofeu. Este vorba despre Dragos Tiberiu, din Lugoj, care, aseara, a fost vizitat de politisti, ocazie cu care i-au fost ridicate toate armele pe care le detine, urmand sa fie expertizate. Potrivit unor surse judiciare, acesta avea autorizatie la cerb lopatar mascul, insa nu a respectat-o.
„Asa cum a facut de fiecare data, in ultimii ani, impreuna cu paznicul de vanatoare Huzdup Constantin, acestia puscau tot ce le iesea in cale. Interesant este ca, in prima faza a anchetei, organele de cercetare penala au fost induse in eroare de declaratile paznicului de vanatoare Huzdup Constantin si de conducerea AJVPS, care au declarat ca nu aveau vanator in ziua respectiva pe zona de protocol.
De asemenea, acestia au incercat sa sugereze anchetatorilor o pista falsa pentru a putea sa-si acopere infractiunile din propria curte. Desi se cunoastea de multa vreme ca pe fondul de protocol se bracona tot ce iesea cu autorizatie la alte specii, pana acum nu s-a dorit a se proba lucrul acesta. Sa fie oare din cauza bunei colaborari a directorului Lera Cornel cu autoritatile responsabile de astfel de cazuri?
Mentionez ca vanatorul din Lugoj este un apropiat al directorului Lera Cornel si a primit in fiecare an autorizatie la Hodos. Sper ca membrii Consiliui AJVPS Timis vor decide sa-l demita de urgenta pe paznicul de vanatoare, care nu este la prima abater de acest fel”, ne-a dezvaluit un martor din preajma anchetei. Vom reveni cu amanunte. (V.E.)