Nivelul mai redus al aversiunii fata de risc a permis monedelor de marginea zonei euro sa se aprecieze, inclusiv leul. Cursul euro, principalul instrument utilizat de BNR in lupta cu inflatia, a scazut la jumatatea saptamanii de la 4,9771 lei, maximul ultimei luni si jumatate, la 4,9763 lei, semn al mentinerii presiunilor din piata locala.
Evolutia se datoreaza cresterii constante a deficitelor bugetare si comerciale, ultimul fiind provocat chiar de stabilitatea cursului, si a situatiei tulburi din mediul politic, inainte de alegerile parlamentare si prezidentiale, care se vor desfasura la sfarsitul anului.
Tranzactiile din piata valutara se realizau in culoarul „clasic” al ultimelor doua saptamani, 4,976 – 4,977 lei.
La prezentarea din august a Raportului asupra inflatiei, la scurt timp dupa ultima taiere a ratei de referinta, guvernatorul BNR a explicat ca inflatia va veni in jos, dar BNR nu va mai reduce dobanda. Astfel, ca la sedinta de politica monetara de vinerea trecuta, banca centrala a decis mentinerea dobanzii la 6,50% iar pe cea pentru facilitatea de depozit la 5,5%, ceea ce a facut ca indicii ROBOR sa stagneze la valori comparabile cu cele de la inceputul lui septembrie.
Nivelul ridicat al lichiditatii de piata monetara a facut ca, la jumatatea acestei saptamani, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, sa stagneze la 5,55%. Cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59% iar cel la 12 luni la 5,64%.
In asteptarea publicarii minutei ultimei sedinte de politica monetara a Rezervei Federale (Beige Book), euro a scazut usor la 1,0951 – 1,0982 dolari, iar media monedei americane a crescut de la 4,5290 la 4,5377 lei.
Cursul francului elvetian a scazut marginal la 5,2959 lei, iar cel al lirei sterline a crescut usor la 5,9394 lei.
Aprecierea monedei americane nu a acoperit scaderea metalului galben la 2.608,20 – 2.624,50 dolari/uncie, astfel ca pretul gramului de aur a coborat la 381,7979 lei, dupa ce luni a fost atins maximul istoric de 387,6905 lei.
In regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,3026 zloti/euro, iar a celei maghiare la 399,97 forinti/euro.
Bitcoin a scazut miercuri la 61.983 – 62.513 dolari, iar ethereum la 2.426 – 2.471 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14