Trupa PRO Musica, celebrata la 51 de ani de la primul concert! “Esenta sufletului nostru exprimata in cuvinte”, spune muzicianul Ilie Stepan despre cartea “PRO Musica – Logica timpului – Texte”

Un eveniment cultural complex si foarte important pentru viata cultural -artistica a Timisoarei a avut loc, joi, 3 octombrie, in sala multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, prilejuit de lansarea cartii “PRO Musica – Logica timpului – Texte”.


Ingrijita de Marian Odangiu si aparuta la editura Aranca, editor Gabriel Timoceanu, lucrarea a fost realizata printr-un proiect al Asociatiei Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii.

“E o mare bucurie si intensa traire a acestui moment care face parte dintr-o suita intreaga de evenimente prin care incercam sa celebram nu doar pe PRO Musica, ci si ideea de cultura, ideea de comunitate, ideea de ce inseamna Timisoara. E nevoie de asemenea carti, fiindca au intrat intr-un fel de exil, iar exilul cartilor e drumul sigur catre nu mai suntem.E o carte importanta, o secventa dintr-o suita de evenimente dedicate PRO Musica”, a spus Marian Odangiu, citat de Ziua de Vest.

Prefatata de Mircea Mihaies, cu un design grafic, coperta si ilustratii Pavel Veres si foto coperta Alin Zelenco, antologia cuprinde integrala textelor create special pentru compozitiile celebrului grup timisorean de Doru Eugen Iosif, Stefan Dandu si Marian Odangiu, in cele patru etape esentiale din evolutia acestuia: perioada folk, perioada rockului progresiv cu influente balcanice, perioada rockului baroc si perioada marilor sinteze muzicale.

Marcel Tolcea, moderatorul evenimentului, a adaugat: “Am primit cartea chiar cand a iesit de sub tipar din tipografie. De atunci pana astazi, sunt vreo doua saptamani. Nu ma satur sa citesc textele si sa ascult melodiile de pe YouTube cu PRO Musica.

E o carte care vorbeste despre cu totul alte mize decat cele strict muzicale. Autorii au ales sa scrie un fel de filosofie asupra vietii. Sunt versuri scrise in perioada comunista si au acel farmec, acea prospetime, fiindca toate textele scrise atunci subt un fel de protest in fata banalitati realului comunist. Acum acele versuri vad lumina tiparului, dar este o antologie dublata de niste lucruri foarte importante cu referinte la toti care au colaborat cu Pro Musica.”

La eveniment au luat parte, alaturi de cei trei autori, Ilie Stepan, liderul grupului PRO Musica, Dixie Krauser si alti membri, autori ai unor compozitii pe versurile antologate.

In fata salii arhipline, au vorbit despre volum Mircea Mihaies, Marcel Tolcea, Ovidiu Megan, Marius Giura si Calin Pacatius.

Mircea Mihaes: “Ma bucur ca aceasta carte exista. Lucrarea inainte de faptul ca e un obiect util urmeaza un model. Toate marile formatii de muzica si-au publicat textele sub forma de carte tiparita. E o dovada ca PRO Musica exista si ca e mai mult decat o formatie vocal instrumentala. E o stare de a fi. Oricine va deschide si va parcurge cartea va vedea cat e de organica  cresterea prin aceste texte ale carierei unei mari echipe care a avut si are ca miez incandescent pe Ilie Stepan!”.

Alaturi de aceasta lansare, evenimentul a cuprins si o veritabila cronica vizuala, ce ilustreaza documentar evolutia, pasiunea si energia care au definit PRO Musica de-a lungul timpului si care a consta lt in prezentarea expozitiei virtuale  “PRO Musica – Logica timpului – Graphic Design”, proiectia filmului de televiziune “PRO Musica 51”, realizat de Ionela Gogot si Cosmin Tiglar (TVR Timisoara) si o spectaculoasa expozitie “PRO Musica – Logica timpului – Fotografii” de Constantin Duma.

Ilie Stepan a concluzionat: “Este un moment foarte important pentru noi. Dupa 51 de ani de activitate cu trupa PRO Musica, apare aceasta carte care contine esenta sufletului nostru exprimata in cuvinte.

Textele cu care ne-am insotit in acesti ani de activitate pe scena ani de cantat sunt texte care o mare parte a fost ciopartita de cenzura comunista pana in 1990. O alta parte dintre texte a fost regandita. Acum apar toate impreuna in forma lor initiala.

Sunt si cele trei opere pe care grupul le-a scris. Prima opera folk, Creanga de cires, si doua opere rock, Introducere intr-un concert baroc, si Timisoara 7.0. Opera Timisoara 7.0 vorbeste despre cele 7 zile ale orasului Timisoara in timpul revolutiei din 1989, cand a luptat singura impotriva trupelor de represiune comunista.  Cartea mai contine si o istorie pas cu pas a trupei, atat cat a putut fi reconstituita.

A fost o seara frumoasa care a incununat 51 de ani, completata cu o expozitie de fotografii, o expozitie virtuala cu cele mai bune afise si lucrari de designe  ce ne reprezinta pe noi de-a lungul anilor si primul film dintre cele doua ce vor fi despre noi. Primul film este un documentar despre noi de 49 de minute facut de TVR Timisoara”. (I.P.)

Sursa: Ziua de Vest

Leave a Reply