Universitatea Politehnica Timisoara a sarbatorit cu mandrie, in 27 septembrie 2024, Gala aniversara ELITh – un moment unic in istoria institutiei, dedicat aniversarii a 100 de ani de la prima generatie de absolventi. Evenimentul a avut loc la Cinema Timis, intr-un cadru inovator si emotionant, reunind Alumni UPT, personalitati din diverse domenii, experti internationali, membri ai comunitatii academice si studenti, pentru a celebra traditia si mostenirea unei universitati care, de-a lungul timpului, a format peste 140.000 de ingineri.
ELITh – o experienta imersiva de tehnologie, educatie si leadership
Desfasurata sub semnul inovatiei, Gala aniversara ELITh a adus in prim-plan tehnologiile de ultima generatie, precum 3D HoloNet si HoloBox, oferind participantilor o experienta vizuala spectaculoasa si interactiva. Intr-o atmosfera deopotriva festiva si futurista, proiectiile holografice si efectele vizuale au acompaniat panelurile de discutie, adaugand o dimensiune imersiva evenimentului.
Inca de la inceput, spectacolul holografic a creat un cadru aparte, in care simbolurile Alumni UPT si logo-ul universitatii au prins viata pe ecrane holografice, transformandu-se si adaptandu-se pe parcursul evenimentului, conferind unicitate fiecarui moment si discurs. Invitatii, studentii si participantii au avut astfel ocazia sa vada educatia tehnica prin prisma tehnologiei de varf, reconfirmand pozitia UPT de deschizator de drumuri in domeniul inovatiei.
Discursuri, momente artistice si paneluri de discutii cu invitati de marca
Gala aniversara a debutat cu un discurs inspirational al rectorului UPT, Florin Dragan, care a subliniat evolutia Politehnicii ca un simbol al excelentei academice si inovarii, evidentiind rezultatele notabile: 10 facultati, 13.000 de studenti, cea mai buna admitere la licenta din ultimii 25 de ani, sase academicieni ai Timisoarei si un rol activ in dezvoltarea orasului, inclusiv in cadrul proiectului Timisoara – Capitala Culturala Europeana. “Imi doresc ca fiecare dintre noi sa-si construiasca propria masina a timpului, care sa ne duca spre un viitor bazat pe tehnologie, toleranta si leadership,” a mentionat rectorul UPT.
Un moment special a fost interpretarea imnului UPT de catre muzicianul Horea Crisovan, care a creat o atmosfera intima, traversand sala pentru a ajunge la scena, conectandu-se direct cu publicul. Ulterior, recitalul artistei NFT Violetta Zironi a impresionat printr-o sinergie perfecta intre interpretare si proiectiile 3D, oferind un adevarat spectacol muzical, imbogatit de efectele holografice ce au completat experienta evenimentului.
Panelurile de discutie – dialoguri despre leadership, educatie, tehnologie si inovatie
Programul evenimentului a inclus patru paneluri tematice, care au adus in discutie subiecte esentiale pentru viitorul educatiei tehnice si rolul universitatii in societate:
Panelul 1, Leadership si conducere strategica / Management global moderat de Andrei Cosmin Munteanu, Co-fondator si CEO Cowork Timisoara, a adus in scena lideri din diverse industrii: Lucia Tatucu-Ertel (Manager Max Bögl), Daniela Vlad (Executive Board Member, OMV), Ilie Bolojan (Presedinte Consiliu Judetean Bihor), Ovidiu Sandor (antreprenor in business, educatie si cultura) si Alexandru Luca (Director Departament marketing educational UPT). Fiecare a subliniat importanta formarii tehnice in dezvoltarea carierei si contributia Politehnicii la crearea unei gandiri flexibile, vizionare, esentiale pentru succes, indiferent de domeniu.
In al doilea panel Educatie si cercetare / Academia moderatorul Andrei Son, Head of Research & Advanced Engineering la Continental Romania a evidentiat rolul esential al cercetarii academice si impactul sau asupra societatii, alaturi de invitati precum Emanuel Serban (profesor la Universitatea British Columbia Canada), Voicu Groza (profesor la Universitatea din Ottawa), Ion Boldea (Membru titular al Academiei Romane), Oana Simionescu (co-fondator FABER) si Roxana Alexandru (absolvent Magna Cum Laude, generatia 2024). Participantii au discutat despre provocarile si oportunitatile educatiei superioare, necesitatea deschiderii spre noi orizonturi si pregatirea pentru cariere internationale, evidentiind atuul reprezentat de absolviea unei specializari poltehniste.
Universitatea si mediul economic / De la MECIPT la Suprematia Quantum – Florin Dragan, rectorul UPT, a moderat acest panel care a explorat stransa legatura dintre universitate si sectorul economic, subliniind evolutia tehnologica si progresele din domeniul informaticii, de la proiectul revolutionar MECIPT la avansurile in quantum computing. Discutiile au fost sustinute de Dan Bedros (DHC, Medalia Franceza Legiunea de Onoare, in Grad de Cavaler), Sabin Totorean (Country Manager Nokia), Sergio Goma (Senior Director R&D, Qualcomm) si Dragos Margineantu (AI Chief Technologist, Boeing).
Inovatie si performanta / Energia viitorului – Liviu Marsavina, Prorector UPT si Membru corespondent al Academiei Romane, a moderat panelul centrat pe inovatii tehnologice in domeniul hidroenergetic, alaturi de invitati precum Anton Anton (profesor UTCB), Romeo Susan-Resiga (profesor UPT), Ianas Radoi (COO Hidroelectrica) si Sebastian Muntean (CS1, Academia Romana Filiala Timisoara). Tema discutiilor a fost dezvoltarea solutiilor sustenabile pentru viitorul energetic si importanta colaborarii dintre universitati si mediul privat in optimizarea solutiilor de energie verde.
Mesaje de la Alumni internationali si tehnologii revolutionare
Un moment special al serii a fost transmisia mesajelor virtuale ale unor Alumni de renume international. Calin Dragan, CEO Coca-Cola East Japonia, a oferit participantilor un discurs proiectat holografic, transmitand un mesaj puternic despre spiritul Politehnicii si impactul sau la nivel global. Iuliu Winkler, europarlamentar si absolvent al UPT, a transmis un mesaj despre importanta inovatiei si a leadership-ului in educatie si dezvoltarea comunitatii europene.
Politehnica Timisoara – un secol de traditie si viziune
2024 este Anul Alumni la UPT, o perioada de reflectie asupra traditiei si constuctie pentru viitor, punand accent pe dezvoltarea unei comunitati puternice si inovatoare, pregatite sa raspunda provocarilor unui mediu tehnologic in continua schimbare. Gala aniversara ELITh a reprezentat o ocazie de a celebra atat realizarile remarcabile ale comunitatii UPT, cat si de a reflecta asupra viitorului educatiei si tehnologiei. Rectorul Florin Dragan a evidentiat faptul ca “UPT nu inseamna doar ziduri sau laboratoare, ci un spirit inovator care inspira generatii de ingineri, lideri si cercetatori.”
Universitatea Politehnica Timisoara isi exprima recunostinta fata de toti cei care au contribuit la succesul acestei gale aniversare si isi reafirma angajamentul de a promova in continuare excelenta in educatie, cercetare si inovare.
Inregistrarea integrala a evenimentului este disponibila aici: https://www.facebook.com/UPTimisoara/videos/1320644792234139
(Universitatea Politehnica Timisoara, Lucian Ronkov)