Doua firme din Timis implicate in dezmembrarea autovehiculelor scoase din uz, “calcate” de politisti si comisari ai Garzii de Mediu / Amenzi si un dosar penal

Politisti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase Timis, impreuna cu politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Timis, cu sprijinul Garzii de Mediu Timis, au desfasurat activitati de combatere si prevenire in domeniul substantelor periculoase, in judetul Timis.


In cadrul actiunii, desfasurata pe baza planului national de actiune Deseuri 2024, au fost verificate doua societati comerciale, la operatori economici care desfasoara activitati de colectare a deseurilor feroase si neferoase.

In urma verificarilor efectuate, politistii au constatat faptul ca acestia ar fi desfasurat activitati de dezmembrare a unor autovehicule scoase din uz, fara a detine autorizatie de mediu aflata in termenul de valabilitate.

Totodata, in urma controlului au fost identificate 3.000 kg deseuri periculoase provenite de la mai multi acumulatori uzati, 1.000 litri ulei uzat pentru care nu s-au luat masuri de eliminare, precum si o cantitate de deseuri feroase si neferoase contaminate cu ulei uzat, care nu a putut fi estimata cu ocazia controlului.

Astfel, a fost dispusa indisponibilizarea acestora si s-au luat masuri pentru decontaminarea si depoluarea intregului amplasament si aducerea acestuia in starea initiala.

In cauza, a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de neluarea masurilor sau nerespectarea masurilor obligatorii in desfasurarea activitatilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deseurilor periculoase, fapta prevazuta in O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deseurilor, precum si neluarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor periculoase care au devenit deseuri, conform O.U.G. 195/2005 privind protectia mediului.

De asemenea, a fost aplicata o sanctiune contraventionala in valoare de 10.000 lei unei societati comerciale conform O.U.G. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind dispusa si masura suspendarii activitatii agentului economic.

Activitatile au fost desfasurate in colaborare cu reprezentantii Garzii de Mediu Timis. (I.P.)

Leave a Reply