Analiza VALUTARA / Leul a avut un parcurs pozitiv, saptamana trecuta, fiind sustinut de economiile romanilor care vin in tara sa-si petreaca vacanta

Reducerea iesirilor de capital speculativ din pietele de marginea zonei euro, pe fondul diminuarii aversiunii fata de risc, si majorarea intrarilor de valuta la nivelul caselor de schimb, datorata perioadei in care romanii se intorc in tara sa-si petreaca concediile, au permis leului un parcurs pozitiv pe parcursul saptamanii trecute.


Media euro a scazut de la 4,9765 lei, la inceputul saptamanii, la 4,9754 lei, la sfarsitul ei, cand tranzactiile din piata locala s-au realizat in culoarul 4,974 – 4,977 lei.

Piata monetara a fost calma, iar BNR a anuntat ca „nu s-au inregistrat tranzactii” si ca nu a calculat indicii ROBOR, care se mentin la valori comparabile cu cele din mai 2022.

Exceptie, a facut, vineri, indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a scazut de la 5,62 la 5,61%, in timp ce indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a consolidat la 5,58% iar cel la 12 luni la 5,65%

Scaderea inflatiei din Statele Unite in iulie la 2,9%, cea mai scazuta rata incepand cu martie 2021, si a celei de de baza, care exclude preturile volatile la alimente si energie, a scazut de la 3,3% in iunie la 3,2%, minim care se mai inregistra in aprilie 2021, au inmultit pariurile pe o decizie a Rezervei Federale de a reduce dobanda la jumatatea lunii viitoare.

In iulie, oficialii Fed au decis in unanimitate sa mentina rata dobanzii la un interval cuprins intre 5,25% si 5,50%, cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani. Acum se pune intrebarea cat de mare va fi reducere, un sfert sau o jumatate de punct procentual.

Euro, care a profitat si de status quo-ul fragil din Orientul Mijlociu, a crescut de la 1,0911 dolari, lunea trecuta, la 1,1030 dolari, la sfarsitul saptamanii, cand pietele americane s-au inchis la 1,1028 dolari, dupa publicarea unor date ingrijoratoare din sectorul imobiliar de peste Ocean.

In piata locala, cursul dolarului a fluctuat intre 4,5141 si 4,5565 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,5278 lei.

Dupa cresterea de marti la 5,2508 lei, reducerea cererii de moneda elvetiana, a coborat, vineri, media la 5,2123 lei.In schimb, lira sterlina a crescut la sfarsitul saptamanii de la 5,7993 la 5,8414 lei.

Bitcoin s-a apropiat marti de 61.600 dolari dar s-a retras peste doua zile sub nivelul de 56.500 dolari, pentru ca la sfarsitul saptamanii sa se tranzactioneze in jurul pragului de 60.000 dolari. Ethereum a fluctuat la nivel saptamanal in culoarul 2.520 – 2.760 dolari, cotatiile de la finalul ei fiind de 2.596 – 2.661 dolari. (R.G.)

Leave a Reply