Mii de credinciosi din toata tara, dar si din regiunea Cernauti, au luat parte, azi, la hramul Manastirii Putna, marcat in fiecare an pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului.
Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inalt Prea Sfintitul Calinic, arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, alaturi de Prea Sfintitul Damaschin Dorneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si Prea Sfintitul Atanasie de Bogdania, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei.
Evocand viata fara de pacat a Sfintei Maria, staretul Manastirii Putna, Melchisedec Velnic, a facut apel, in cuvantul sau de intelepciune, la iubire, toleranta, altruism si bunatate.
“Sa avem inima buna fata de semeni, sa nu uram, sa nu fim egoisti, sa nu ne inaltam cu mintea deasupra altora. Cand ne inaltam deasupra altora cu mintea, cand nu il mai respectam pe celalalt, cand nu mai vedem in el chipul lui Dumnezeu, cand nu-i mai vedem binele, atunci noi insine cadem din bratele ocrotitoare ale Maicii Domnului”, a afirmat staretul Manastirii Putna.
Preotul Constantin Nicula a subliniat ca “hramul Adormirii Maicii Domnului este hramul Romaniei intregi” si ca, “pentru multi dintre noi, Maica Domnului este ca membru de familie”. De asemenea, el a aratat ca “adevarata harta a sufletului romanesc trece intotdeauna prin Putna si se aseaza la judecata lui Hristos in Cer”.
“Hramul Adormirii Maicii Domnului este hramul Romaniei intregi. Atat de strasnic l-au tinut voievozii pe palme, in chivotul credintei incat hramul acesta ne defineste ca oameni, ne apropie de Cer prin Maica Domnului si ne apropie prin Maica Domnului de Hristos, care este Cerul nostru. Sigur ca suntem departe de credinta apostolilor, dar tot credem.
Pentru multi dintre noi, Maica Domnului este ca membru de familie. Nu doar ca sta pe perete, in icoana, ci este cu noi, ne-a ajutat sa fim sanatosi, sa ne crestem copiii, sa ne crapam cum se cuvine palmele ca sa aducem roada, sa gandim in numele Ei si sa traim impreuna cu Ea bucuria imparatiei lui Dumnezeu”, a spus preotul Constantin Nicula.
Manastirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este unul dintre cele mai importante lacasuri monahale crestin ortodox din Romania, fiind considerata important centru cultural si religios. In aceasta manastire se afla mormantul lui Stefan cel Mare, cel care a fost domnitorul Moldovei in perioada 1457- 1504. (AGERPRES)