Puls VALUTAR / Valoarea medie a cursului euro, la jumatatea anului viitor, anticipata in urma unui sondaj realizat in randul membrilor CFA Romania

Leul a inceput ultima saptamana din iulie pe depreciere, in conditiile unui nivel mai ridicat al aversiunii fata de risc provocat de posibilitatea declansarii unui razboi intre Israel si Hezbollah, ce ar putea provoca interventia Turciei, asa cum a declarat presedintele Erdogan.


O interventie a statului turc survine intr-un moment in care presedintele sau doreste sa devina liderul lumii musulmane si sa submineze astfel locul pe care il ocupa Iranul.

Revenind la piata locala, cursul euro a crescut de la 4,97 la 4,9720 lei, intr-o sedinta in care transferurile se realizau in culoarul 4,9710 – 4,9730 lei

Lunea aceasta a fost publicat sondajul realizat, in luna iunie, in randul membrilor CFA Romania. Participantii au anticipat deprecierea leului in urmatoarele 12 luni. Valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de sase luni (decembrie 2024) este de 5,0133 lei/euro, iar pentru jumatatea anului viitor se prognozeaza o valoare medie a cursului este de 5,0722 lei.

O buna parte din presiunea pusa pe cursul leului, principalul instrument folosit de BNR pentru a controla inflatia, vine din partea deficitului bugetului general consolidat. Acesta a crescut in primele sase luni la 63,67 de miliarde de lei (3,6% din PIB) fata de 37,21 de miliarde de lei (2,32% din PIB) in perioada similara din 2023.

Pentru a putea regla politicile populiste ale PSDNL, Finantele se imprumuta constant atat din piata locala cat si cea externa. Lunea aceasta a fost redeschisa o emisiune de titluri de stat cu scadenta in iunie 2025 prin intermediul careia Trezoreria a atras 713 milioane lei, pentru care cumparatorii primesc un randament mediu anual de 5,85%.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a revenit de la 5,80 la 5,81%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,85% iar cel la 12 luni la 5,90%.

Cursul monedei americane a crescut la inceputul saptamanii de la 4,5781 la 4,5874 lei, ca urmare a cresterii tensiunilor din Orientul Mijlociu, astfel ca euro se tranzactiona intre 1,0826 si 1,0870 dolari.

Marti si miercuri se va desfasura sedinta de politica monetara a Rezervei Federale americane. Investitorii nu anticipeaza o reducere a ratei de referinta care se afla la 5,25 – 5,50%, cel mai ridicat nivel incepand cu 2001, dar vad o prima taiere de un sfert de punct procentual in septembrie.

Media francului elvetian a crescut marginal la 5,1870 lei, iar cea a lirei sterline la 5,8851 lei.

Pretul gramului de aur a crescut luni la 352,6919 lei, in timp ce metalul galben fluctua intre 2.385,20 si 2.403,20 dolari/uncie.

In regiune, media monedei maghiare s-a intarit marginal la 391,27 forinti/euro, iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2847 zloti/euro.

Declaratiile facute de Donald Trump, candidatul republican la presedintia SUA, conform caruia guvernul federal nu ar trebui sa lichideze detinerile sale de bitcoin si nu ar trebui sa permita Chinei sa devina forta dominanta in domeniul criptomonedelor, au influentat evolutia acestora.

Dupa scaderile de la sfarsitul saptamanii, bitcoin a crescut luni la 68.177 – 69.992 iar ethereum la 3.267 – 3.397 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

 

Leave a Reply