Pechezitii DIICOT intr-un dosar de trafic de minori! Copii de 12 si 15 ani, obligati sa munceasca la fabricarea de produse din beton

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara impreuna cu politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Hunedoara, Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia si Serviciului Judetean Anticoruptie Hunedoara au pus in aplicare, azi, 18.07.2024, un numar de 4 mandate de perchezitie domiciliara, intr-o cauza penala privind savarsirea infractiunilor de trafic de minori si rele tratamente aplicate minorului.


Din cercetarile efectuate a rezultat ca, pe parcursul lunilor martie si aprilie 2024, un suspect a recrutat doua victime minore, in varsta de 12 si  respectiv 15 ani, in scopul exploatarii prin munca, intr-o hala de productie avand ca obiect fabricarea de produse din beton.

Probele administrate au relevat ca suspectul, abuzand de pozitia de autoritate asupra persoanei vatamate minore de 12 ani (cu care se afla in relatie de rudenie) precum si de starea de vadita vulnerabilitate a acesteia (un parinte decedat si lipsa de ocrotire din partea  celuilalt) a obligat-o sa presteze munci grele, neremunerate si neadecvate varstei, intr-o hala destinata fabricarii unor produse din beton.

Aceleasi activitati au fost desfasurate in intervalul aprilie – mai 2024 si de cealalta victima minora, ca urmare a actelor de constrangere fizica si psihica exercitate asupra sa de suspect.

Audierile se desfasoara la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara. (Comunicat DIICOT)

One thought on “Pechezitii DIICOT intr-un dosar de trafic de minori! Copii de 12 si 15 ani, obligati sa munceasca la fabricarea de produse din beton

  1. Pingback: Homepage

Leave a Reply