Analiza VALUTARA / Vara a adus aprecierea leului! Cresterea preturilor din iunie a fost de 4,94%, de la 5,12%, in mai

Leul a avut o evolutie apreciativa saptamana trecuta, identica cu cea a altor monede din regiune. Moneda nationala a profitat de scaderea inflatiei din Romania si din Statele Unite, cea din urma stimuland apetitul pentru risc.


Cresterea preturilor din iunie a fost de 4,94%, de la 5,12% in mai. Insa, BNR este prudenta, intr-un an super electoral, si vede inflatia la sfarsitul anului la 4,9%, in timp ce analistii anticipeaza valori de 4 – 4,5%, cifre care depasesc tinta bancii centrale de 2,5%±1 punct procentual.

Cursul euro a fluctuat intre 4,9735 si 4,9755 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9737 lei, iar tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,972 – 4,976 lei.

Inceputul saptamanii, a adus scaderi ale indicilor ROBOR aproape de valoarea de 5,75%, cu cat sunt remunerate depozitele plasate de banci la BNR, dupa care piata s-a calmat.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a consolidat la 5,81%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,87% iar cel la 12 luni la 5,91%.

Dupa ce s-a imprumutat la inceputul acestei saptamani cu 1,2 miliarde lei, care s-au adaugat celor 2,33 miliarde lei atrase in data de 1 iulie, Finantele au continuat sa se imprumute joia aceasta din piata locala.

Trezoreria a atras 815 milioane lei, cu scadenta in aprilie 2028, la un randament mediu anual de 6,31%, si inca 1,1 miliarde lei scadente in iulie 2034, la o dobanda anuala de 6,83%.

Finantele si-au propus sa se imprumute in iulie cu circa 6,6 miliarde lei, suma din care au atras deja 5,45 miliarde lei, semn ca nevoia de bani la buget este din ce in ce mai mare.

Inflatia an/an din Statele Unite a scazut in iunie la 3%, fata de 3,3% in mai. Datele au stimulat vanzarile de dolari, traderii anticipand o prima reducere in septembrie a dobanzilor de catre Rezerva Federala, miscare care ar urma sa fie cu inca doua sau trei taieri suplimentare.

Euro a profitat si s-a aprecieri vineri la 1,0861 – 1,0911 dolari, fata de 1,0802 – 1,0843 dolari, la inceputul saptamanii, imediat dupa incheierea alegerilor anticipate din Franta.

Analistii considera ca la deprecierea monedei americane, al carei curs a scazut vineri la 4,5689 lei, minimul ultimelor cinci saptamani, a contribuit o posibila interventie japoneza in piata, care ar fi cheltuit pana la 22 miliarde de dolari pentru a consolida pozitia yenului, care se afla la cel mai scazut nivel din ultimii 38 de ani fata de dolar.

Francul elvetian s-a depreciat fata de moneda unica si a coborat la finalul saptamanii la 5,0989 lei. Lira sterlina s-a intarit la cele mai ridicate valori ale ultimului an, dupa ce economia Regatului Unit a crescut cu 0,4%, iar media ei a urcat pana la 5,9158 lei.

Metalul galben a crescut vineri la 2.390,40 – 2.418,40 dolari/uncie, in urma inmultirii pariurilor pe reducerea dobanzilor din SUA. In piata locala, pretul gramului de aur a urcat la 353,2067 lei.

Reducerea cererii de moneda americana a stimulat-o pe cea de criptomonede. Bitcoin a urcat la sfarsitul saptamanii la 59.234 – 60.416 dolari, iar ethereum la 3.167 – 3.224 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Analiza cuprinde perioada 8 – 12 iulie

Leave a Reply