Ministrul Sorin Grindeanu, atacat de un coleg din coalitie, dupa decizia de a inchide Valea Oltului: „Aroganta nu construieste autostrazi!”

Presedintele PNL Valcea, deputatul Cristian Buican, il acuza pe ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de aroganta, avand in vedere ca a anuntat inchiderea Vaii Oltului cu doar cateva zile inainte, fara o consultare temeinica pentru gasirea celei mai bune solutii.


”Aroganta nu construieste autostrazi. Nu face decat sa irite lumea. Ministrul transporturilor, dl. Grindeanu, trateaza cu aroganta pe toti romanii si prin anuntarea inchiderii DN 7 cu doar cateva zile inainte, dar cel mai mult sufera valcenii si economia si asa precara a acestui judet, care se bazeaza in mare parte pe turism”, a scris sambata, 6 iulie, pe Facebook, presedintele PNL Valcea, deputatul Cristian Buican.

Acesta considera ca, pentru a gasi solutia cea mai buna ar fi trebuit sa existe dialog cu asociatiile transportatorilor, cu asociatiile din turism si reprezentantii domeniilor economice afectate.

”Ministrul transporturilor, prin comportamentul sau, pare Dumnezeu, nu un cetatean numit intr-o functie publica, pe o perioada determinata, sa slujeasca interesele cetateanului. Detasarea fata de problemele din infrastructura de transport o demonstreaza si lipsa de interes a ministrului fata de DX12 Ganeasa – Tigveni, care e in pericol sa nu fie realizat din cauza intarzierii studiului de prefezabilitate. Amintim ca Drumul Ganeasa – Tigveni este esential pentru economia judetului Valcea dar si pentru transportul intre Oltenia si Transilvania care sufera foarte mult in ultimul timp”, a mai transmis liberalul.

Acesta afirma ca asteapta ca ministrul Transporturilor ”sa se coboare printre noi si sa fie mai receptiv la nevoile cetatenilor si ale economiei romanesti”. DN 7, Valea Oltului, unul dintre cele mai circulate tronsoane de drum national din Romania, se va inchide timp de o luna, in perioada 8 iulie – 9 august, pentru lucrari la Autostrada Sibiu – Pitesti.

Vineri, in ciuda critilor, Sorin Grindeanu a transmis ca nu renunta la decizie si ca ”autostrazile nu au culoare politica”. (Mara Ion)

Leave a Reply