Orasele din vestul Romaniei se mobilizeaza pentru atingerea neutralitatii climatice! Conferinta M100, la Timisoara

Caravana Neutralitatii Climatice M100 se opreste la Timisoara saptamana viitoare pentru a incuraja orasele din Romania sa dezvolte planuri de actiune aliniate cu Misiunea europeana pentru orase inteligente si neutre climatic. Conferinta M100 de la Timisoara va avea loc pe 9 iulie, in Sala Multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, intre orele 09,30 – 15. In cadrul Caravanei vor fi organizate si un laborator de inovare urbana, de doua zile, facilitat de UrbanizeHub si un workshop pentru tineri facilitat de Ordinul Arhitectilor din Romania.


In centrul miscarii internationale pentru sustenabilitate se afla recunoasterea faptului ca fiecare parte a societatii trebuie sa se orienteze catre practici mai ecologice. Avand in vedere ca peste 75% din cetatenii UE traiesc in aglomerari urbane, iar acestea sunt responsabile pentru 65% din consumul de energie si 70% din emisiile de CO2 la nivel mondial, rolul oraselor devine crucial in tranzitia catre neutralitate climatica.

Cetatenii si reprezentantii administratiilor publice, ai societatii civile si ai mediului privat din toata regiunea sunt invitati sa participe la Conferinta M100 de pe 9 iulie pentru a descoperi oportunitatile pe care orasele le pot accesa prin Platforma M100 si a afla cum se pot implica in proiecte si programe dedicate acestei Misiuni in urmatorii ani.

Agenda Conferintei M100: Inspiratie, proiecte si exemple de bune practici

Pe agenda conferintei se afla o serie de prezentari despre Platforma M100 Mirror Mission Cities, oportunitatile de dezvoltare de proiecte si accesarea programelor de finantare relevante si contextul Misiunii UE pentru orase inteligente si neutre din punct de vedere climatic.

Programul include si o masa rotunda care va reuni membri ai administratiilor publice locale din vestul Romaniei – atat din orasul-gazda, Timisoara, cat si din alte orase din regiune precum Arad, Oradea sau Resita – dar si un panel cu reprezentanti ai organizatiilor/initiativelor locale care contribuie la misiunea oraselor sustenabile.

Vrei sa participi la Conferinta M100 de la Timisoara? Completeaza formularul de inregistrare!

M100 reprezinta un set de instrumente pe care Romania il propune ca prim pas in lupta nationala cu schimbarile climatice. Platforma M100 Mirror Mission Cities ofera oraselor oportunitatea de a se alatura miscarii europene si globale de sustenabilitate.

In urma Apelului deschis pana la 15 septembrie 2024, printr-un proces competitiv, 10 orase cu peste 50.000 de locuitori din Romania vor fi selectate pentru a beneficia de sustinere, expertiza si finantare in elaborarea planurilor de actiune pentru neutralitate climatica.

UrbanLab si Workshop De-a Arhitectura: Inovatie si educatie

Tot in cadrul Caravanei de la Timisoara, concursul de solutii UrbanLab for Green Cities va oferi o platforma participativa pentru inovare urbana, pe durata a doua zile. Participantii vor lucra sub indrumarea unor mentori experimentati pentru a-si dezvolta ideile creative care raspund la problemele urbane actuale. La final, echipele vor sustine prezentari de maxim 10 minute in fata juriului, iar castigatorii vor fi recunoscuti cu premii care ajung la 2.500 euro.

De asemenea, Ordinul Arhitectilor din Romania, in parteneriat cu Asociatia De-a Arhitectura, vor gazdui un workshop pentru tineri pentru a-i informa si motiva in directia sustinerii obiectivelor oraselor inteligente si neutre climatic in comunitatile lor.

Te asteptam alaturi de noi la Timisoara sa modelam impreuna viitorul oraselor din Romania!

Despre M100

Platforma M100 este un proiect national prin care Romania isi coordoneaza eforturile pentru a atinge tintele de neutralitate climatica asumate la nivel european. M100 este o Misiune Oglinda a Misiunii UE „100 de orase inteligente si neutre din punct de vedere climatic pana in 2030″, prin care orasele din Romania sunt ajutate in procesul lor de tranzitie verde.

Hub-ul M100 este o platforma colaborativa pentru toate orasele angajate sa atinga tintele climatice, asigurandu-se ca niciun oras nu este lasat in urma. M100 simbolizeaza angajamentul pentru o viziune mai larga – una care se extinde dincolo de limitele acestor orase si care isi propune sa creeze o unda de sustenabilitate si inovare pe intreg teritoriul tarii.

Infiintat de Ministerul Cercetarii, Inovatiei si Digitalizarii si Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, M100 este coordonat de Ovidiu Cimpean, secretar de stat la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), iar secretariatul este asigurat de Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI). Parteneri in proiect sunt si UrbanizeHub, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge si RANNIS – Icelandic Center of Research. (CJ Timis)

 

Leave a Reply