O procuroare din Timisoara, suspendata din functie pe o perioada de 6 luni! In sedinta CSM, a existat o opinie pentru excluderea din magistratura

Sectia pentru procurori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii a sanctionat-o disciplinar pe procuroarea Marioara Sandu, de la Parchetul Judecatoriei Timisoara, pentru nu mai putin de patru abateri. Procuroarea este acuzata de atitudini nedemne, refuz de indeplinire a indatoririi de serviciu, absente nemotivate si insubordonare ierarhica. A existat opinie separata pentru excludere din magistratura. Marioara Sandu a mai fost sanctionata cu doar doua luni in urma.


Procuroarea Marioara Sandu de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a fost suspendata din functie pe o perioada de sase luni. Decizia a fost luata miercuri, 12 iunie 2024, pentru comiterea a patru abateri disciplinare prevazute de vechea Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor (Legea 303/2004). Mai exact, procuroarea Marioara Sandu a fost gasita vinovata pentru:

  • atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii (art. 99 lit. c din Legea 303/2004);

  • refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu (art. 99 lit. f din Legea 303/2004);

  • absente nemotivate de la serviciu care afecteaza in mod direct activitatea parchetului (art. 99 lit. k) teza a II-a din Legea 303/2004);

  • nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente (art. 99 lit. m din Legea 303/2004).

Pedeapsa pentru Sandu Marioara putea fi cea mai dura. In acest sens, a existat opinia separata pentru aplicarea sanctiunii constand in excluderea din magistratura.

Este cea de-a doua sanctiune pe care procuroarea Marioara Sandu o primeste in ultimele doua luni. In 10 aprilie 2024, Sandu a fost sanctionata cu retrogradarea in grad profesional de parchet de curte de apel pentru „nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente” si „exercitarea functiei cu rea-credinta”. (V.E.)

Sursa: luju.ro

Leave a Reply