Diana Sosoaca sare in apararea politistului Valer Kovacs, dupa ce l-a expus politic pe pagina sa de socializare: “Ancheta pe care a pornit-o IGPR, inca un abuz impotriva lui Valer Kovacs”

Senatoarea Diana Sosoaca sustine ca un politist ca Valer Kovacs, cel care i-a dat motocicleta de serviciu si casca pentru a realiza un videoclip de campanie, ar trebui sa fie ministru de Interne si califica drept abuz ancheta demarata de IGPR impotriva acestuia.


Conducerea Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) a dispus de urgenta efectuarea de verificari, dupa ce presedintele partidului S.O.S. Romania, Diana Iovanovici-Sosoaca, a postat in spatiul public un filmulet in care apare urcandu-se pe o motocicleta de politie si purtand casca de politist.

In replica la decizia IGPR, Diana Sosoaca afirma, intr-un comunicat de presa, ca a discutat, in calitate de senator, cu Valer Kovacs “despre abuzurile la care acesta este supus sistematic de catre MAI”.

Chiar si ancheta pe care a pornit-o IGPR este tot un abuz impotriva lui Valer Kovacs, pentru ca, de mult timp, oficialii din MAI incearca sa scape de acest politist exemplar, care nu s-a ascuns in spatele uniformei, nici nu a acoperit problemele din sistem, dimpotriva, el este unul dintre cei care le-au adus la cunostinta publicului pentru a-si face datoria fata de poporul roman, le-a remarcat si le-a mentionat in rapoarte trimise conducerii MAI.

In articolul 26 din Legea 96/2006, se mentioneaza ca, pe durata exercitarii mandatului, deputatii si senatorii sunt purtatori ai autoritatii publice de stat. Cu aceasta autoritate investita de catre poporul roman si de catre Constitutia Romaniei am avut mult discutata intalnire oficiala cu domnul Valer Kovacs.

Evident ca am vrut sa vad care sunt conditiile in care lucreaza un politist de la rutiera, mai ales un politist abuzat continuu de catre statul roman. Nu am participat la aceasta intalnire in calitate de candidat si nu s-a discutat despre candidatura mea la niciuna dintre functii.

S-a discutat exclusiv despre pozitia politistului abuzat de sistem, pentru ca vrea sa fie alaturi de oameni si nu impotriva lor, asa cum se comanda de la minister. Eu insami sunt unul dintre romanii abuzati de MAI, desi sunt senator al Romaniei”, declara Sosoaca.

In opinia sa, un politist ca Valer Kovacs ar trebui sa fie ministru de Interne.

“Incercarea autoritatilor de a-l da afara pe domnul Valer Kovacs nu va face decat sa-l propulseze in cele mai inalte functii din stat odata cu schimbarea puterii de la Bucuresti si imi dau din ce in ce mai mult seama ca un politist ca Valer Kovacs ar trebui sa fie ministru de Interne.

Avand in vedere abuzurile exercitate asupra acestui politist, voi sesiza organismele internationale inca o data, anuntand ca Romania se afla intr-o dictatura unde adevarul este interzis”, transmite Diana Sosoaca. (V.E.)

Leave a Reply