12 politisti locali din Sectorul 1 au fost ridicati de ofiterii DGA si dusi la audieri, la Parchet. Agentii sunt vizati de acuzatii de coruptie

Abuz in serviciu si luare de mita sunt acuzatiile cei vizeaza pe cei 12 agenti de politie locala din Sectorul 1, care au fost dusi la audieri imediat dupa ce s-au facut perchezitii.


Procurorii Parchetului Capitalei, care lucreaza in acest caz, impreuna cu ofiterii Directiei Generale Anticoruptie, investigheaza suspiciuni ce planeaza asupra agentilor de politie locala in ceea ce priveste modul in care i-ar fi tratat, de-a lungul timpului, pe soferii care parcau in locuri nepermise.

In loc sa ii avertizeze sau sa le dea amenda, acestia, cred anchetatorii, ar fi manifestat suficienta ingaduinta stimulata.

Exista banuiala ca multi dintre ei nu iertau acesti soferi care trebuiau amendati doar de dragul de a fi ingaduitori, ci in schimbul unor atentii, in unele cazuri, chiar in schimbul unor spagi ce ajungea undeva la 100 lei.

Sunt deocamdata suspiciuni, insa, cel putin deocamdata. Potrivit unor surse apropiate de ancheta, unii dintre ei au devenit nu doar suspecti, ci si inculpati si au fost plasati sub control judiciar. Ancheta este in plina desfasurare.

Pana la momentul transmiterii acestei stiri niciunul dintre politistii locali nu a putut fi contactat pentru a da o reactie la aceste acuzatii de coruptie ce planeaza asupra lor.

Odata ce ancheta va fi terminata sunt sanse sa fie trimisi in judecata pentru acuzatiile de coruptie, respectiv abuz in serviciu si luare de mita, iar sorta lor urmeaza a fi decisa de instantele de judecata. (V.E.)

Leave a Reply