Cine este politistul plasat in arest la domiciliu, dupa ce a primit spagi de la hotii de lemn care au totalizat 650 de lei si 50 de euro

Judecatorii Tribunalului Maramures au plasat, ieri, in arest la domiciliu un agent de politie de la postul din comuna Baiut pentru luare de mita. Este vorba despre agentul Precup Florin Ioan, de la Postul de Politie Comunala Baiut, care ar fi primit bani de la un afacerist care exploata ilegal masa lemnoasa.


„Dispune luarea fata de inculpatul P.I.F., cercetat pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, a masurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioada de 30 de zile, de la data de 28 mai 2024 pana la data de 26 iunie 2024, inclusiv”, se mentioneaza in  Incheierea – masuri preventive (faza de UP) 63/2024 din 28.05.2024. Hotararea nu este definitiva, ci poate fi contestata in 48 de ore de la comunicare.

“In data de 27 mai, ofiteri de politie ai Directiei Generale Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie (SJA) Maramures, in baza delegarii procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, au pus in executare un mandat de aducere intr-o cauza penala in care este vizat un agent de politie din cadrul IPJ Maramures – Postul de Politie Comunala Baiut, privind comiterea infractiunii de luare de mita, in forma continuata.

In fapt, din materialul de urmarire penala administrat, cauza instrumentata in baza sesizarii SJA Maramures, rezulta faptul ca agentul de politie ar fi pretins si primit in repetate randuri suma totala de 650 de lei si 50 de euro de la o persoana direct implicata in exploatarea nelegala de masa lemnoasa, nedispunand in schimb masurile legale corespunzatoare.

Persoana in cauza a fost retinuta pentru o perioada de 24 de ore si marti a fost prezentata instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile”, se mentioneaza intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures.

Cauza a fost documentata cu sprijinul Serviciului Judetean Anticoruptie Satu Mare, Directiei Anchete si al Directiei de Operatiuni Speciale. (Vlad Enciu)

Leave a Reply