Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu, care a participat, sambata, la lansarea candidatilor PSD la alegerile locale din municipiul Lugoj, judetul Timis, a afirmat, in spirit de gluma, ca il cam vor plecat colegii sai din organizatia PSD Timis, dar ca nu va pleca din aceasta filiala, indiferent de functiile politice de la nivel national, care sunt trecatoare, transmite News.ro.
Grindeanu a declarat ca intre Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la CJ Timis, si Calin Dobra, candidatul PSD la Primaria Lugoj, a fost intotdeauna o concurenta in partid.
”Alfred Simonis si Calin Dobra au fost doi oameni care au fost alaturi de mine, indiferent de traseul pe care l-am avut, mi-au fost loiali. Si am convingerea ca vor fi – Calin un foarte bun primar de Lugoj si Freddy (Alfred Simonis – n.r.) un foarte bun presedinte de Consiliu Judetean. Sa stiti ca toata aceasta concurenta constructiva pe care ei doi au avut-o in acesti ani a fost benefica pentru organizatia noastra”, a sustinut Grindeanu.
Prim-vicepresedintele PSD a adaugat, in spirit de gluma, ca il vor plecat din organizatia PSD Timis colegii sai, dar a dat asigurari ca acest lucru nu se va intampla.
”Ati vazut ca am fost prezentat ca mare lider national. Ma cam vor plecat din organizatia Timis colegii, dar eu sunt membru la Timis si nu o sa imi pierd aceasta calitate de membru PSD Timis pentru ca eu cred ca e cea mai importanta, dincolo de functiile celelalte, care stiu pe propria piele cat de trecatoare sunt”, a adaugat Grindeanu. (Mara Ion)