Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Pasti, in care afirma ca Invierea Domnului este sarbatoarea iubirii smerite si milostive a lui Hristos cel ce a invins ura, violenta si moartea, daruind oamenilor viata vesnica, transmite Agerpres.
„Invierea din morti a Domnului Iisus Hristos cel Rastignit este adevarul central al Sfintei Evanghelii si al credintei crestine ortodoxe. De aceea, pe copertile exterioare ale Sfintei Evanghelii se afla imprimate icoana Rastignirii si icoana Invierii lui Hristos.
Timp de 40 de zile, de la Pasti pana la Inaltarea Domnului, se canta in biserica Troparul Sfintelor Pasti si se adreseaza salutul pascal ‘Hristos a Inviat!’ ‘Adevarat a Inviat!’.
Invierea Domnului este sarbatoarea iubirii smerite si milostive a lui Hristos cel ce a invins ura, violenta si moartea, daruind oamenilor viata vesnica. De aceea Sfintele Pasti sunt sarbatoarea iertarii, a pacii si a bucuriei”, transmite PF Daniel.
Intaistatatorul BOR indeamna la impartasirea celor din jurul nostru, „prin cuvant si prin fapte”, a iubirii, pacii si bucuriei lui Hristos.
„In aceste zile de sarbatoare sa impartasim celor din jurul nostru, prin cuvant si prin fapte, iubirea, pacea si bucuria lui Hristos, mai ales copiilor orfani, bolnavilor si batranilor, precum si romanilor aflati printre straini. Sfintele Pasti sa va aduca tuturor in suflet si in case lumina si binecuvantarea lui Hristos cel Inviat cu sanatate fericire si mult ajutor in viata. Hristos a inviat! Adevarat a inviat!”, a fost mesajul patriarhului.
Credinciosii ortodocsi si greco-catolici sarbatoresc duminica Invierea Domnului, cea mai mare sarbatoare a crestinilor. (I.P.)