Congresul Forta Dreptei: Deputatul timisorean Claudiu Chira, ales vicepresedinte in partidul condus de Ludovic Orban

Congresul Forta Dreptei a reunit sambata, 20 aprilie, la Palatul Parlamentului, peste 1.200 de delegati din intreaga tara, care au hotarat prin vot conducerea nationala a partidului. In cadrul reuniunii a fost ales presedintele Forta Dreptei, Ludovic Orban, obtinand 1.203 voturi favorabile.


De asemenea, filiala din Timis are doi reprezentanti la nivel national.

Deputatul Claudiu Chira, presedintele Forta Dreptei Timis, a fost ales vicepresedinte national, iar Miodrag Stanoievici, presedintele Comisiei de Cenzori a filialei din Timis, a fost ales in functia de membru al Comisiei Nationale de Cenzori.

Deputatul Claudiu Chira este si membru fondator al partidului Forta Dreptei! “Tin sa multumesc celor 1200 de colegi din toata tara, care mi-au acordat increderea lor pentru a-i reprezenta la acest nivel. Multumiri speciale le transmit si celor 40 de delegati din filiala Timis, care au facut un efort considerabil prin deplasarea lor la Bucuresti, in aceasta perioada foarte aglomerata.

Determinarea pe care am vazut-o in ochii colegilor din toata tara, imi ofera doza necesara de optimism ca la alegerile din 9 iunie, putem infrange alianta comasatilor, pe calendarul, legislatia si cu toate smecheriile lor!”, spune presedintele Partidului Forta Dreptei Timis, Claudiu Chira.

La reuniunea Forta Dreptei au fost prezenti, ca invitati, primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, vicepresedintele USR, Dan Barna, si presedintele PMP, Eugen Tomac, care au prezentat mesaje adresate delegatilor Congresului. (Forta Dreptei Timis, Biroul de presa)

Leave a Reply