Un localnic din comuna Dragotesti, din judetul Gorj, a scos o parte din conducta de canalizare a localitatii invecinate Matasari, care-i traverseaza terenul gospodariei sale, dupa ce s-a judecat timp de sapte ani cu Primaria.
Claudiu Pasare a solicitat, initial, sa i se plateasca despagubiri de 100.000 de lei. Cum Primaria Matasari (Gorj) a refuzat, acesta a dat in judecata Primaria si a avut castig de cauza. Pasare a obtinut si titlu de executare silita pentru a scoate conducta din pamant, dupa care a trecut la treaba, joi, 11 aprilie 2024, cu uneltele din gospodarie.
„Au bagat conducta cu forta. Nu m-au intrebat daca sunt de acord. M-am apucat eu singur sa sap. Stiu ca este greu, dar am ordin de la domnul executor si trebuie pus in aplicare“, a spus Claudiu Pasare.
Pana la urma, un buldoexcavator al primariei a venit si a scos conducta. Acum functioneaza doar conducta veche de canalizare a localitatii.
Conflictul a inceput dupa ce proprietarul terenului a solicitat suma de 100.000 de lei sub forma de despagubiri pentru conducta care-i traverseaza terenul. Nu a primit banii si a dat Primaria in judecata. Acesta cere acum despagubiri de 500.000 de lei.
„Am cerut inainte un miliard, acum vreau cinci miliarde si doua mii de euro chirie lunara ca sa functioneze canalizarea cea noua. Sunt 18 metri latime ori 2 adancime pe doi metri, aia sunt, 389 de metri patrati“, a spus Claudiu Pasare pentru Observator News.
Viceprimarul localitatii Matasari, Dorin Ionescu, recunoaste ca este o paguba, mai ales ca noua retea de canalizare a costat un milion de euro: „Reteaua veche de canalizare este din timpul lui Ceausescu. Este functionala si s-a facut o revizie la statie. Este o paguba. Fiecare poate sa ceara cat doreste. Deocamdata nu se pot acorda despagubiri fara o hotarare definitiva“. (V.E.)