Politistii locali din cadrul Serviciului Siguranta si Ordine Publica au efectuat, in ultima saptamana, o serie de verificari pe linie de comert ambulant, fiind identificate si sanctionate un numar de 10 persoane care vindeau flori de sezon in locuri in care acest lucru este interzis si fara a avea acord de comert stradal pentru astfel de activitati.
Mai mult, au existat sesizari cu privire la faptul ca astfel de persoane lasa in urma lor mizerie, pe domeniul public, si fac concurenta neloiala comerciantilor de flori care au toate documentele pentru a-si desfasura activitatea.
Pe langa sanctiunile de cate 150 de lei, conform HCL 168/2001 modificata, marfurile expuse spre vanzare, respectiv 75 de buchete de flori de sezon, au fost ridicate in vederea confiscarii, din locatii precum Aleea FC Ripensia si Gheorghe Lazar.
Totodata, un cetatean care a dat foc la resturi vegetale in curtea unui imobil de pe Str. Alexandru Balas a fost sanctionat cu avertisment conform HCL 371/2007 modificata. De mentionat ca alte 8 persoane au fost sanctionate anul acesta pentru arderea resturilor in curti sau in fata imobilelor de locuit, pentru astfel de fapte sanctiunile fiind cuprinse intre 500 si 1.000 lei.
Politia Locala atrage atentia ca, o data cu sosirea primaverii, exista o serie de indeletniciri care pot atrage sanctiuni prevazute de actele normative in vigoare. (Politia Locala Timisoara, Dana Seracin)