Puls VALUTAR / Piata monetara este stabila, in conditiile unui excedent de moneda nationala de circa 60 miliarde lei

Cresterea aversiunii fata de risc a depreciat moneda unica si valutele de la marginea zonei euro, inclusiv leul. Dupa ce cursul euro a scazut marti la 4,9686 lei, minimul ultimelor doua luni, acesta a crescut la jumatatea saptamanii la 4,97 lei, in timp ce tranzactiile se realizau in culoarul 4,967 – 4,971 lei.


Piata monetara a fost stabila, in conditiile existentei unui excedent de moneda nationala in piata, de circa 60 miliarde lei, care in loc sa mearga in economie prin creditare, ajunge la BNR, pentru a profita de dobanda la facilitatea de depozit care este de 6%.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,08%, cea mai mica valoarea incepand cu data de 7 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,11%, cel mai mic nivel incepand cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,12%, valoare apropiata de cea din 22 mai 2022.

Moneda americana s-a apreciat fata de principalele monede,inclusiv euro, inainte de publicarea unor date economice fundamentale venite din partea economiei Statelor Unite.

Imbunatatirea redusa din februarie a increderii consumatorilor din zona euro, ceea ce indica existenta unor sentimente de pesimism, au depreciat moneda unica la 1,0796 – 1,0848 dolari, astfel ca media monedei americane a crescut de la 4,5785 la 4,5955 lei.

Euro a pierdut teren si in fata francului elvetian si a lirei sterline, iar cursul acestora a crescut la 5,2225 lei, respectiv 5,8118 lei.

Pretul gramului de aur a scazut marginal la 299,4697 lei, in timp ce metalul galben a scazut la 2.025 – 2.032 dolari.

In regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,3116 zloti/euro iar a celei maghiare la 391,26 forinti/euro.

Bitcoin a atins un nou maxim al ultimilor doi ani de 59.875 dolari si se apropie de maximul de 68.990,90 dolari atin in noiembrie 2021. Si celelalte criptomonede au profitat de avansul luat de principala moneda digitala. Ethereum s-a apreciat la 3.232 – 3.370 dolari.

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply