Liderii AUR Timis au criticat, in obisnuita conferinta de presa saptamanala, decizia PSD si PNL de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare. „O adunatura de profitori, oameni care simt ca isi pierd ciolanul”, a acuzat Marcel Mihoc, presedintele PRR Timis, in timp ce deputatul Ciprian Titi Stoica a decretat, sus si tare ca „de teama noastra s-au coalizat si au comasat alegerile ilegal si neconstitutional”.
Mihai Negoescu, coordonatorul AUR Timis, a concluzionat, in ceea ce priveste coalitia aflata la guvernare, ca „de ceea ce le este frica, nu vor scapa”.
Publicam integral comunicatul emis de AUR Timis dupa conferinta de presa din 22 februarie:
Negoescu Mihai, coordonator AUR Timis:
Aseara am vazut cu totii circul de la ora 19 prin care s-a oficializat comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Doresc sa subliniez un singur lucru: de ceea ce le este frica, nu vor scapa! Suntem pregatiti atat la nivelul filialei Timis, cat si la nivel national, pentru aceste alegeri pe care romanii trebuie sa le perceapa ca o prima etapa a schimbarii clasei politice. Avem o alianta la nivel national si cel putin judetean alaturi de BUN, PRR, ANT si PNCR vom avea liste complete! Vom oferi o optiune la nivel local pentru schimbarea baronilor!
Marcel Mihoc – presedinte PRR Timis: Coalitia fricii PSD – PNL a decis comasarea alegerilor
Vestile pe care le asteptam aseara erau urmatoarele: presedintele tarii, alaturi de PSD si PNL sa hotarasca ca numarul parlamentarilor sa fie redus la 300, sa incercam sa ne aducem romanii plecati peste hotare – acasa, sa avem o impozitare progresiva pentru pensile speciale, sa intram in Schengen fara probleme, sa resolve problema Rosiei Montane. Se demonstreaza neputinta clasei politice.
Doi oameni, bine crescuti, speriati, putin bolnavi – le recomand sa faca niste analize, ne-au aratat Romania lucrului bine facut. Acestia sunt interesati doar de ciolaniada! O adunatura de profitori, oameni care simt ca isi pierd ciolanul. Dar doar pierzand vor vedea cat costa o rosie, o sticla de apa sau de vin – pe care deobicei o primesc de pomana.
In aceste conditii va spunem ca suntem pregatiti de razboi chiar daca au schimbat regulile in timpul jocului. Tot ce se intampla este un mesaj de la doamna Ursula care simte ca pierde controlul si face orice pentru a impiedica asta.
Echipa noastra este pregatita pentru orice si daca sunt extremist pentru ca imi doresc o familie formata dintr-un barbat si dintr-o femeie, imi doresc sa fiu extremist. Solicit partidelor din judet sa fie fairplay si corecti fata de popor.
Dan Sauca, coordonator cartier Giroc – Plavat din Timisoara:
Astazi doresc sa va prezint o situatie care ne afecteaza pe noi parintii romani si pe copiii nostri.
Cum este posibil ca un copil sa supravietuiasca cu o alocatie lunara de nici 300 lei? Tara noastra are una din cele mai mici alocatii din Europa si totodata, Timisoara este unul dintre orasele cu cel mai scump cos alimentar din tara.
Masura plafonarii adaosului commercial la alimentele de baza nu ajuta la nimic, in realitate preturile sunt la fel de mari, iar masura este doar un populism ieftin marca PNL-PSD. Mesajul ministrului Agriculturii: Nu este nevoie de un acord privind preturile alimentare din Romania, pentru ca un acord nu este respectat! , arata ca nu vrea sa tina cont nici de companiile care ar putea intra in faliment daca ar fi introdus un asemenea mecanism. Practic, asa cum ne-a obisnuit, coalitia vrea sa ia decizii dictatoriale fara o consultare cu partile implicate.
De aceea va pun din nou intrebarea: Cum este posibil ca un copil sa traiasca cu aceasta suma de bani? Rog guvernul sa ne raspunda, noua romanilor!
Maria Bulzescu, coordonator AUR Lovrin:
Am ocazia astazi sa iau atitudine pentru comuna mea. Un primar in functie de 20 de ani care in loc sa ajute zona, declara razboi intregii comune. Rog toti cetatenii care au curaj din aceasta comuna sa se alature echipei noastre puternice si sa oferim un primar care merita cu adevarat sa ne conduca comuna!
Ciprian Titi Stoica, deputat AUR Timis:
Ce am vazut eu aseara? Filmul Tantalaul si Gogomanul, adica Ciolacu si Ciuca. Am vazut ca de teama noastra s-au coalizat si au comasat alegerile ilegal si neconstitutional. Unica lor preocupare este sa se lupte cu extremismul. Care extremism, domnilor? De 34 de ani, singurii extremisti ati fost dumneavoastra! Nu ati construit un spital, o scoala, o cresa, lucruri atat de importante pentru romani.
Asa cum ne vedeti, sinceri si directi, ne vom adapta la orice hotarati dumneavoastra. Suntem singura alternativa la PSDNL. Dragii mei banateni, va rog sa aveti speranta! Incepem debaronizarea in judet. In Timis, unde PSD si PNLvor sustine un candidat sau mai multi candidati comuni: Fredi si Nica sustinandu-l pe Vasile Dincu – un mare securist si sinecurist. Cum credeti voi ca e posibil? In prima parte ale alegerilor vor merge brat la brat si dupa vor avea dispute? Aveti incredere si alaturati-va singurei alternative reale care a pornit din asociatii civice, din oameni care au luptat pe toate fronturile pentru a face ceva!
AUR a infiintat Departamentul Legea Codrului de AUR
Alaturi de activistul Tiberiu Bosutar, AUR a dat startul celui mai important proiect initiat impotriva mafiei padurilor. Prin acest department dorim sa prezentam investigatii de proportii despre jaful facut asupra resurselor tarii de smecherii protejati la nivel local, chiar de catre cei care ar trebui sa ii sanctioneze.
In fiecare an, milioane de metri cubi de lemn ies din tara, sub complicitatea Statului Roman. Lansam acest department la nivelul fiecarei filiale judetene AUR. Un birou unde sunt asteptati toti romanii sa sesizeze abuzurile facute de smecherii locali asupra padurilor tarii.
Departamentul va fi sub conducerea direct a activistului de mediu Tiberiu Bosutar, care se lupta de mai bine de 10 ani pentru salvarea padurilor din Romania. Departamentul Legea codrului de AUR, este mandatat sa monitorizeze si sa supravegheze padurile tarii pentru a detecta activitatile ilegale. In acest sens, membrii departamentului vor tine legatura cu autoritatile locale pentru a sesiza astfel de abuzuri, astfel incat acestea sa fie sanctionate. (AUR Timis)