Milionarul Romeo Dunca, presdintele Consiliului Judetean Caras-Severin, va raspunde intrebarilor politistilor in dosarul de omor din culpa deschis in urma evenimentului de pe Muntele Tarcu, in urma caruia o persoana si-a pierdut viata. Este vorba despre un cetatean olandez in varsta de 44 de ani, mare impatimit de Helisky, care a fost fost surprins de o avalansa si nu a mai putut fi salvat.
„Politisti caransebeseni au fost sesizati ca la Centrul de Primiri Urgente al spitalului municipal a fost adusa o persoana decedata, care ar fi fost surprinsa de o avalansa. Din primele verificari s-a stabilit ca astazi, in timp ce se aflau intr-o expeditie montana pe Varful Caleanu din Muntii Tarcu, 3 cetateni olandezi ar fi fost surprinsi de o avalansa, unul dintre ei, in varsta de 44 de ani, fiind gasit decedat sub zapada si transportat la spital cu elicopterul. Cadavrul barbatului a fost depus la morga spitalului, urmand a se efectua necropsia in vederea stabilirii cauzelor decesului”, a transmis, ieri, Alina Boeru, purtator de cuvant al IPJ Caras-Severin.
Potrivit publicatiei Reper 24 din Resita, Romeo Dunca a confirmat ca el insusi a fost cel care l-a transportat cu elicopterul pe cel care avea sa-si gaseasca sfarsitul in arealul pitoresc al Muntilor Tarcu. Din randul celor transportati de Dunca pentru a schia in zonele virgine, dar atat de periculoase ale Tarcului, s-a aflat si fiul acestuia Cristian Dunca, cel care a pornit in aceasta aventura alaturi de schiorii olandezi si a fost surprins alaturi de ei in momentul declansarii avalansei.
„Am stat de vorba cu Romeo Dunca despre nefericitul eveniment si l-am intrebat cum s-a putut intampla aceasta drama. Dunca a recunoscut ca una din firmele pe care le detine familia Dunca se ocupa si de Helisky, adica transportul schiorilor in locuri unde acestia pot schia in voie.
Cert este ca fiul presedintelui Consiliului Judetean Caras-Severin, Cristian Dunca, cel care schia alaturi de cei doi olandezi a fost si el surprins de avalansa, dar a reusit sa isi deschida la timp echipamentul de protectie. La fel cum a reusit si colegul de partie olandez, insa cel de-al doilea olandez nu a mai fost la fel de norocos, pierzandu-si viata la cei doar 44 de ani.
Daca familia Dunca a respectat legislatia si i-a transportat pe cetatenii olandezi spre locuri special amenajate sporturilor de iarna sau, dimpotriva, olandezii au cerut sa se aventureze in locuri periculoase, nebatatorite de ratrack si de ceilalti schiori, aceste aspecte urmeaza sa le aflam in urma concluziilor oamenilor legii si ale declaratiile martorilor din acest dosar de urmarire penala, deschis de Politia Romana.
Intrebat de Reper24 cine crede ca se face vinovat de declansarea avalansei, Romeo Dunca afirma ca fiul sau, Cristian, i-ar fi spus ca persoana decedata este cea care a pus in miscare intreaga masa enorma de zapada”, au dezvaluit jurnalistii de la Reper24.ro. https://reper24.ro/
Politistii continua cercetarile in acest caz sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa in vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor si imprejurarilor in care s-a produs evenimentul. (V.E.)