IULIUS a semnat un parteneriat cu BURGER KING® pentru doua restaurante in proiectele mixed-use din Timisoara si Iasi. Prima locatie a fost inaugurata la Palas Iasi, urmand ca in aceasta primavara sa fie deschisa si cea din Iulius Town Timisoara.
Restaurantul din Timisoara va fi la parterul cladirii de birouri United Business Center 1 din ansamblul mixt Iulius Town, iar inaugurarea sa este programata la inceputul primaverii. Restaurantul BURGER KING® din ansamblul urbanistic Palas, situat in centrul Iasului, a fost inaugurat pe 18 ianuarie 2024 si este prima locatie pe care retailerul a deschis-o in reteaua nationala dezvoltata de compania IULIUS.
„Segmentul de food & beverage reprezinta o ancora valoroasa in reteaua IULIUS. Astfel, uram bun venit si noului partener BURGER KING®, al doilea cel mai mare lant de restaurante cu servire rapida din lume si unul dintre retailerii cei mai solicitati de clientii nostri, care a ales proiectele mixed-use din Iasi si Timisoara pentru continuarea planurilor de expansiune pe care le are in Romania. Anul 2024 va aduce si alte noutati puternice, care vor reconfirma statutul mall-urilor noastre de lidere de piata la nivel regional”, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.
„Parteneriatul cu IULIUS reprezinta un pas important in strategia noastra de expansiune si consolidare a prezentei BURGER KING® in Romania. Deschiderea restaurantului din Palas Iasi, dar si urmatoarea inaugurare in Iulius Town Timisoara, sunt dovada angajamentului nostru de a aduce experienta BURGER KING® mai aproape de clientii nostri in centre urbane importante. Aceste noi locatii subliniaza dorinta noastra de a oferi mancare de calitate si experiente memorabile. Privim cu entuziasm spre viitor si avem incredere in potentialul de crestere in aceste zone dinamice”, a declarat Alin Nenciu, Marketing Manager la Burger King Romania.
Despre BURGER KING ®
Zilnic, peste 11 milioane de clienti viziteaza restaurantele BURGER KING® din intreaga lume si sunt intampinati cu servicii de inalta calitate, produse cu un gust desavarsit si preturi accesibile. Infiintat in 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lant de restaurante cu servire rapida din lume. De peste 50 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® si-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium si de a oferi clientilor retete originale si experiente de familie. (I.P.)