Fosta sefa a Resurselor Umane din Primaria Timisoara, condamnata la 3 ani de inchisoare. Lucrarile trucate pentru ocuparea unor functii, anulate

Rodica Aurelian, fosta sefa a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primariei Timisoara, a fost condamnata oficial la 3 ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul privind concursurile trucate. Ea a incheia cu procurorii DNA, in luna noiembrie a anului trecut, un acord de recunoastere a faptelor, pentru a primi o pedeapsa cu suspendare, acord care a fost admis de Tribunalul Timis.


Pe langa condamnare, instanta a decis si anularea unor lucrari prin care aceasta a masluit concursuri de angajare.

Admite acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat la data de 26.10.2023 de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Timisoara cu inculpata Aurelian Rodica, cercetata in stare de libertate in dosarul penal nr. 79/P/2023 pentru savarsirea infractiunilor de: – instigare la fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata, (14 acte materiale); – fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata, (6 acte materiale); – sustragere sau distrugere de inscrisuri, in forma continuata, (21 acte materiale – fapta din data de 08.12.2015 si faptele din perioada 2018 – 2019); – uz de fals, in forma continuata, (20 acte materiale); – instigare sub forma participatiei improprii la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, (20 acte materiale – fapta din luna decembrie 2015 si faptele din perioada 2018 – 2019)”, se mentioneaza in Hotararea 5/2024 din 09.01.2024.

Potrivit sentintei Tribunalului Timis, fosta sefa a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primariei Timisoara a fost gasita vinovata si condamnata pentru comiterea a cinci infractiuni:

  • 8 (opt) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigare la fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata;

  • 10 (zece) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata;

  • 1 an si doua luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de sustragere sau distrugere de inscrisuri, in forma continuata;

  • 4 (patru) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals, in forma continuata;

  • 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de instigare sub forma participatiei improprii la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

“Contopeste pedepsele la care a fost condamnata inculpata prin prezenta sentinta, aplicand inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani inchisoare, la care adauga sporul fix si obligatoriu de 1 (unu) an inchisoare, reprezentand o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite (8 luni + 10 luni + 14 luni + 4 luni), urmand ca in final, inculpata AURELIAN RODICA sa execute pedeapsa rezultata de 3 (trei) ani inchisoare”, se mai arata in decizie, citata de Ziua de Vest.

De asemenea, instanta a anulat lucrarile masluite de Rodica Aurelian pentru ocuparea unor posturi in diverse directii ale Primariei Timisoara.

„Dispune desfiintarea inscrisurilor constand in:

Lucrare scrisa pentru ocuparea functiei publice consilier I debutant la Biroul Transport si Siguranta Circulatiei – 13.06.2018, pe numele Belu Alina Ramona;

Lucrare scrisa pentru ocuparea functiei publice consilier grad profesional superior, clasa I, la Serviciul Achizitii Publice – 21.08.2018, pe numele Micorici Emilia;

Lucrare Scrisa Pentru Ocuparea Functiei Publice Consilier I Asistent la Biroul Monitorizare si Implementare Proiect, 21.08.2018, pe numele Giurgica Adrian Marian;

Lucrare scrisa pentru ocuparea functiei publice consilier la Serviciul de Evidenta a Persoanelor – 21 august 2018, pe numele Bite Horiana Emanuela;

Lucrare scrisa pentru ocuparea functiei publice de consilier, clasa I, gradul profesional principal, gradatia de vechime 2, la Serviciul Stare Civila, 27.11.2018, pe numele Gheorghe Romulus;

Lucrare scrisa pentru ocuparea functiei publice consilier cl. I, gradul asistent, la Biroul Cladiri, Terenuri, I Est, 28.02.2019, pe numele Nicoara Dorina Delia”, se spune in solutia publicata de Tribunalul Timis.

Alaturi de pedeapsa principala rezultanta, a fost adaugata pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor civile pe o durata de patru ani.

Rodica Aurelian va trebui sa plateasca si 3.500 de lei cheltuieli judiciare. Decizia nu este definitiva, ci poate fi atacata la Curtea de Apel in termen de 10 zile. (V.E.)

Leave a Reply