Doi politisti de la IPJ Brasov sunt considerati incoruptibilii sfarsitului de an, dupa ce au refuzat o mita de 1.000 de euro. “Ne mandrim cu ei!”, transmite Sindicatul Europol

Doi agenti de politie de la IPJ Brasov sunt considerati incoruptibilii sfarsitului de an 2023 si sunt dati exemplu pentru colegii lor din Politia Romana, dupa ce au refuzat o spaga egala cu salariul lor pe o luna. “Ne mandrim cu ei”, au transmis liderii Sindicatului Europol.


Mihai si Zaharia sunt doi politisti din Brasov, aflati la inceput de cariera, care au devenit un exemplu pentru toti politistii din Romania, dupa ce au refuzat o spaga egala cu salariul lor pe o luna.

Totul s-a petrecut in momentul in care cei doi agenti au oprit in trafic un sofer care s-a dovedit a fi baut la volan.

Pentru a scapa de sanctiune, conducatorul a incercat sa le ofere politistilor o suma de bani cat salariul lor pe o luna, insa oamenii legii nu s-au lasat ademeniti de bani si au actionat imediat.

Felul in care au reactionat cei doi tineri politisti in momentul in care li s-a oferit spaga a fost laudat de Sindicatul Europol, care a publicat un mesaj pe Facebook.

“Mihai si Zaharia sunt doi agenti de politie la inceput de cariera. Salariul lor, cu toate orele de noapte, orele de weekend si sarbatori legale, compensatia de chirie, banii de echipament, etc, nu depaseste 1.000 euro.

Aceasta este si suma cu care un sofer prins baut la volan a incercat sa ii mituiasca pe cei doi politisti din cadrul Sectiei 3 Politie Brasov.

Colegii nostri au dat dovada de integritate si au cerut ajutorul colegilor de la structura teritoriala anticoruptie pentru a organiza flagrantul. In Romania, am ajuns ca salariul lunar al unui politist sa reprezinte 1-3 spagi care li se ofera de catre soferi sau infractori.

Inevitabil, salarizarea precara genereaza ori coruptie, ori servicii publice de proasta calitate. Ne mandrim cu Mihai si Zaharia si le uram succes in cariera!”, a transmis Sindicatul Europol. (V.E.)

One thought on “Doi politisti de la IPJ Brasov sunt considerati incoruptibilii sfarsitului de an, dupa ce au refuzat o mita de 1.000 de euro. “Ne mandrim cu ei!”, transmite Sindicatul Europol

Leave a Reply