Puls VALUTAR / Leul asteapta minivacanta de Craciun

Joi, leul a profitat de temperarea aversiunii fata de risc cat si mentinerea unui nivel mai ridicat al ofertei comerciale de valuta, care a asigurat stabilitate cursurilor principalelor valute.


Cursul monedei unice s-a depreciat de la 4,9702 la 4,9692 lei, in timp ce tranzactiile se realizau in culoarul 4,968 – 4,972 lei.

Segmentul monetar a fost calm, cu modificari minime ale indicilor ROBOR, care se situeaza la valori comparabile cu cele de la sfarsitul lui iunie.

La jumatatea saptamanii, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, stagna la 6,25%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,30%, iar cel la 12 luni a coborat de la 6,33 la 6,32%.

Trezoreria s-a imprumutat joi cu 572,5 milioane lei, la un randament mediu de 6,35%/an, prin redeschiderea unei emisiuni de obligatiuni scadente in iulie 2034, care a avut o valoare programata de 400 milioane lei.

Perechea euro/dolar a fost stabila joi, in asteptarea publicarii datelor referitoare la inflatia din Statele Unite. Piata nu a fost influentata de datele venite din Germania, unde indicele Gfk, care masoara increderea consumatorilor, a cunoscut o crestere, la fel ca si indicatorul Conference Board care masoara, la randul sau, increderea consumatorilor americani.

Euro se tranzactiona intre 1,0935 si 1,0987 dolari iar media monedei americane a urcat marginal de la 4,5369 la 4,5377 lei.

Moneda elvetiana a avut cea mai stabila pozitie, media stagnand la valoarea de miercuri, de 5,2648 lei. Cursul lirei a scazut de la 5,7419 la 5,7318 lei.

Pretul gramului de aur a scazut joi la 296,7558 lei, dupa ce metalul galben s-a depreciat la 2.034 – 2.039 dolari/uncie.

In regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 383,07 forinti/euro. In schimb, cursul celei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3387 lei.

Bitcoin se consolida la 43.313 – 44.243 dolari, iar fluctuatiile ethereum se limitau la 2.185 – 2.278 dolari. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply