Culisele flagrantului de la Timisoara! Femeia care a pus la „bataie” 15.000 de euro pentru castigarea unui proces la Inalta Curte, mama unei renumite doctorite

Procurorii DNA Timisoara care, azi, au organizat prinderea in flagrant a unui traficant de influenta la nivelul instantelor de judecata, au oferit primele date despre operatiunea reusita din parcarea subterana a complexului comercial Iulius Mall.


„In perioada septembrie – decembrie 2023, suspectul C.F.B. a pretins si suma de 25.000 de euro de la martorul denuntator A.L. In data de 14.12.2023, cand a fost realizata operatiunea flagranta, a si primit de la A.L. suma in cuantum de 15.000 de euro, promitandu-i ca va interveni la un judecator de la ICCJ spre a-l determina pe acesta sa solutioneze in favoarea denuntatoarei dosarul inregistrat la aceasta instanta, respectiv sa admita recursul declarat de martora denuntatoare”, se arata intr-o scurta sinteza a organelor judiciare.

Potrivit datelor de pe portalul ICCJ, este vorba despre un dosar avand ca obiect „rezolutie contract”, aflat pe rolul Sectiei I Civila, in stadiul de recurs, cu urmatorul termen in 6 martie 2024.

“Procurorii DNA Timisoara, alaturi de politistii judiciaristi de la DGA Timisoara, au constatat flagrantul in dosarul de trafic de influenta la judecatorul ICCJ. Flagrantul a fost realizat, azi, in jurul orei 11, in parcarea Iulius Mall Timisoara”, se mai mentioneaza in comunicatul oferit presei spre publicare.

Surse judiciare ne-au dezvaluit ca martorul denuntator este mama unei cunoscute doctorite dermatoloage din Timisoara, cu care se razboieste, de cativa ani, pentru o proprietate imobiliara aflata pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 8.

Este vorba despre medicul Anca Lucia, care a pus la „bataie” suma de 15.000 de euro pentru a castiga procesul cu fiica sa, Anca Laura Lucia (foto), care se afla in stadiul de recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Primul capitol al acestui litigiu s-a scris, in 18.06.2021, cand Tribunalul Timis ii da dreptate fiicei, in procesul in care si-a dat mama in judecata.

„Admite actiunea civila formulata de reclamanta ANCA LAURA LUCIA in contradictoriu cu parata ANCA LUCIA. Dispune rezolu?iunea contractului de intretinere autentificat sub nr. 715/13.07.2018 de BNP Dinescu Radu si a actului aditional autentificat sub nr. 735/19.07.2018 de BNP Dinescu Radu. Dispune restabilirea situatiei anterioare incheierii contractului de intretinere si actului aditional prin radierea dreptului de proprietate al paratei asupra imobilelor inscrise in: (1) CF nr. 410123 Timisoara, nr. cad. 5511/1/2/2; (2) CF nr. 400437-C1-U77 Timisoara, nr. cad. 400437-C1-U77; (3) CF 400437- C1-U126 Timisoara, nr. cad 400437-C1-U126, (4) CF nr. 400437 -C1- U121 Timisoara, nr. cad 400437- C1- U121; (5) CF 400437- C1-U66, nr. cad. 400437- C1-U66 si (6) CF 434819 Timisoara, nr. top. 434819 si reinscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor. Respinge cererea reconventionala formulata de parata – reclamanta reconventionala ANCA LUCIA in contradictoriu cu reclamanta parata reconventionala ANCA LAURA LUICIA. Obliga parata Anca Lucia la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta Anca Laura Lucia, in cuantum de 4.900 lei reprezentand onorariul de avocat”, se mentioneaza in Hotararea 1230/2021 din 18.06.2021.

Urmeaza apelul, care este judecata de Curtea de Apel Alba Iulia, dupa o cerere de stramutare admisa de Curtea de Apel Timisoara.

„Respinge ca nefondat apelul declarat de parata Anca Lucia impotriva sentintei civile nr. 1230/2021 pronuntata de Tribunalul Timis, in dosar nr. 2092/30/2020. Obliga apelanta sa plateasca intimatei Ana Laura Lucia suma de 6.612,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata. Cu recurs in 30 de zile de la comunicare”, se specifica in Hotararea 2502/2022 din 20.12.2022.

Procesul ajunge pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar doctorita mama este atat de disperata sa-l castige si sa-si recupereze proprietatile, incat apeleaza la un traficant de influenta, care a mai fost condamnat pentru inselaciune, si-i pune la dispozitie 15.000 de euro pentru a interveni la judecatori.

Doar ca, cineva ii deschide ochii cu privire la trecutul penal al escrocului, iar Anca Lucia se decide sa anunte procurorii. Iar de la denunt la flagrantul de azi, nu a mai fost decat un pas.

Ramane de vazut daca doctorita mama – impotriva careia fiica sa a obtinut, in urma cu un an, de la politistii Sectiei 3, chiar si un ordin de protectie, infirmat de procuror – va fi trasa la raspundere penala pentru cumparare de influenta sau va fi absolvita de orice vina, ca parte a unei intelegeri cu procurorii. (G.I.)

Leave a Reply