Timisoara – Capitala Europeana a Culturii in 2023, la final! Trei zile de superdistractii, in Piata Unirii. VEZI programul manifestarilor

In luna decembrie, incheiem cu bucurie un an memorabil: Timisoara – Capitala Europeana a Culturii in 2023. Vor avea loc un festival de film, de spectacole, concerte si expozitii ce pun in lumina reflectoarelor diversitatea si creativitatea care au caracterizat intregul an 2023.


Momentul mult asteptat al lunii, evenimentul „Timisoara 2023 la nesfarsit” va marca incheierea programului Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii printr-un show de zile mari desfasurat timp de 3 zile.

Piata Unirii va fi inima acestei sarbatori, unde un line-up impresionant de artisti apreciati pe plan mondial precum Jessie J, Katie Melua, Delia, Roisin Murphy si Emaa vor incanta publicul cu cele mai indragite hituri. Spectacolul de acrobatie „Roza Vanturilor” va putea fi vazut pe aceeasi scena.

Gala de inchidere va avea loc la Palatul Culturii si va aduce o retrospectiva plina de emotie asupra acestui an, incarcat cu momente unice care vor ramane in inimile tuturor.

José González, unul dintre cei mai asteptati artisti, va sustine un concert pe scena de la Cinema Timis, iar toate biletele au fost epuizate in primele 20 de minute.

La Cinema Victoria, va avea loc seminarul international „VECTOR TM. Cultura ca practica urbana”, unde autori de strategii urbane, arhitecti, curatori si diplomati culturali vor discuta despre vectorii de transformare urbana generati de programul cultural. Iar MX – Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” va gazdui programul de performance „ZONA &”, acesta face referire la Festivalul Zona, un fenomen cultural semnificativ din Timisoara anilor ’90.

Mai multe despre programul evenimentului „Timisoara 2023 la nesfarsit” pe site-ul https://continua.timisoara2023.eu/ro/.

Pe langa aceste evenimente, Timisoara va prinde viata in fiecare colt, cu o diversitate de activitati culturale, expozitii si spectacole.

Inceputul lunii este marcat de festivalul de film Dracula TiMes. Intre 29 noiembrie si 3 decembrie vor avea loc proiectii de filme in premiera si avanpremiera, acoperind diverse genuri precum fantastic, horror, documentare, experimentale, de autor, lungmetraje si scurtmetraje europene selectate cu grija din programele Festivalului de Film Fantastic Dracula de la Brasov, Sombra Film Festival din Spania (Murcia) si Dublin International Short Film and Music Festival.

Doua dintre cele mai apreciate proiectii din cadrul festivalului vor fi documentarul „Bela Lugosi: Vampirul cazut” (Romania, 2007) ce va putea fi vazut sambata, 2 decembrie, incepand cu ora 20:00 la FABER si avanpremiera filmului „Sarmane creaturi / Poor Things” (Marea Britanie / SUA, 2023) , duminica, 3 decembrie la Cinema Timis, de la ora 19:30.

Ultima mare expozitie internationala de arta contemporana din anul 2023 in Timisoara, Individual compus | Individual All-Around, va fi deschisa publicului pana pe data de 3 decembrie. Aceasta poate fi vizitata de marti pana duminica, intre orele 17:00 si 21:00 la Comenduirea Garnizoanei.

Pana anul viitor, orasul gazduieste trei expozitii deosebite ce contribuie la atmosfera festiva a sfarsitului de an. Prima este „Rasucirea” deschisa pana pe 11 februarie 2024 la Kunsthalle Bega, urmata de „Disco MV” ce poate fi vazuta pana pe data de 10 februarie 2024 la MV Sci-Art Center si de expozitia tactila „Feel the City” de la Bastionul 2, a carei perioada de vizitare se incheie pe 15 ianuarie 2024.

De asemenea, pe data de 2 decembrie, va avea loc spectacolul „Sidy Thal”, creat de dramaturgul Thomas Perle si de regizorul Clemens Bechtel, ilustrand scena in care reprezentatia cantaretei Sidi L’vovna Tal’ (Sidi Tal) si a ansamblului sau, la Teatrul din Timisoara, a fost intrerupta de explozia a doua grenade de mana.

Pe data de 6 decembrie, doritorii sunt invitati sa participe la Science & Wine #4 – Logistica – Supply Chain Management, un eveniment dedicat cercetarii, unde conferentiarul universitar Attila Turi, expert in domeniu, va dezvalui aspecte esentiale ale logisticii si va ilustra relevanta sa in contextul actual.

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va avea, pe data de 7 decembrie, premiera spectacolului „1978”, in regia lui Tomi Janežič. Acesta spune povestea evenimentelor locale si globale care conecteaza Timisoara cu Nova Gorica (Slovenia), situata la granita cu Italia. Cele doua orase au fost candva parte din aceeasi tara – Imperiul Austro-Ungar.

In aceeasi zi, vor urca pe scena din Iulius Town cele mai cunoscute voci ale rock-ului romanesc, Phoenix, Cargo, Mircea Baniciu si Implant pentru Refuz, in cadrul concertului „Rock for Life”.

Intre 7 si 10 decembrie, iubitorii de moda, bijuterii si accesorii contemporane sunt invitati sa descopere produse locale autentice create cu pasiune si atentie de catre artisti si designeri talentati, in cadrul evenimentului „Harababura Fair”, desfasurat la parterul Centrului de Proiecte.

Pe data de 8 decembrie va debuta expozitia „Istorii din ‘89 in benzi desenate” si va putea fi admirata in incinta Bibliotecii Centrale a Universitatii Politehnica Timisoara. Expozitia va cuprinde o selectie din lucrarile care se regasesc in primul album de benzi desenate, ce uneste lucrarile a 32 de autori, dedicat evenimentelor din decembrie 1989, publicat in Romania.

In aceeasi zi, va avea loc si deschiderea expozitiei „Moulding Nature – Provocari conceptuale asupra mediului in Timisoara”. Studentii Universitatii Politehnica din Timisoara,  alaturi de Centrul de arta contemporana Färgfabriken din Stockholm si studentii Facultatii de Arhitectura si Urbanism UPT invita publicul, prin intermediul acestei expozitii, la o reflexie asupra mediului urban influentat de om, in care natura deseori devine limitata. Expozitia va fi deschisa pana pe data de 17 decembrie si va putea fi vazuta de joi pana duminica, in intervalul orar 17 – 21, la Bastion 3.

„TakeOver 2.0” aduce atmosfera vibranta a studenției in prim-planul sarbătorilor de sfarșit de an. Cu trei petreceri ce acopera genuri diverse de muzica si reuniuni ale artistilor nationali si internationali, campusul UPT devine centrul distractiei pe data de 9 decembrie.

La jumatatea lunii va avea loc premiera filmului documentar „The Tale of Four Cities”, pe 14 decembrie, de la ora 18, la Muzeul Apei. Proiectul Common Heritage – The Tale of Four Cities este un proiect prin care se unesc patru orase europene, legate prin aceeasi mostenire arhitecturala comuna. Documentarul va expune naratiunea comuna a celor patru orase prin cadre comparative, cu accent pe elemente similare. Aceasta naratiune are scopul de a creste sentimentul de apartenenta la acelasi spatiu comun european.

Tot pe data de 14 decembrie va avea loc lansarea publica a monografiei „Mircea Nicolae. De unul singur”, ce va puncta toate etapele de lucru ale artistului, analizand lucrarile existente si punand totodata accent pe procesul sau de cercetare.

Pentru cei mici, luna decembrie vine cu spectacolul „Micul Print”, un spectacol de papusi in marime naturala, realizat dupa cea mai frumoasa carte a copilariei, scrisa de Antoine de Saint-Exupery, ce va avea loc la Casa Tineretului – Sala Rotonda, de la ora 16.

Performance-ul „Poetry Jazz Suite” aduce o experienta sonora inedita in inima Banatului. Pe 16 decembrie la Nemesis Art Club, publicul este invitat sa descopere lirica profunda a acestei regiuni in 8 tablouri sonore. Spectacolul itinerant combina spoken word-ul cu muzica improvizata de jazz, oferind o panorama sonora ce omagiaza operele celor mai importanti poeti disparuti ai Banatului.

Si cum altfel am putea celebra mai bine acest an daca nu prin spectacolul impresionant din data de 31 decembrie, oferit de Festival of Lights la Bastionul Maria Theresia?

O seara stralucitoare in care Timisoara isi va dezvalui frumusetea si un final de poveste pentru anul care ne-a adus atat de multe experiente.

Va invitam sa celebrati acest sfarsit de an sub semnul artei, al bucuriei si al implinirilor. Fie ca sunteti pasionati de muzica, fascinati de spectacolele sau dornici sa explorati diversitatea evenimentelor, Timisoara 2023 continua. Cu voi in primul rand.

Comunicarea Programului Cultural National „Timisoara – Capitala Europeana a Culturii in anul 2023” este finantata de catre Municipiul Timisoara, Ministerul Culturii si Consiliul Judetean Timis.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Linde Gaz Romania, Cramele Recas, Iulius Town, Profi. Broadcaster oficial: TVR. Partener de mobilitate: Automobile Bavaria.

Leave a Reply