Leul nu a profitat, lunea aceasta, de reducerea aversiunii fata de risc, asa cum au facut-o alte valute din regiune, dar isi mentine statutul de cea mai stabila moneda.
Cursul euro a scazut de la 4,9703 la 4,9702 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 4,968 – 4,971 lei, care s-a conturat in ultimele saptamani.
Excedentul de lichiditate din piata monetara a mentinut indicii ROBOR la valori comparabile cu cele de la sfarsitul lui iunie, trecut.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a mentinut la 6,25%, fata de 6,34% la inceputul lunii. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,31 la 6,32%, dupa ce la inceputul lunii se situa la 6,43%. Indicele la 12 luni a stagnat la 6,39%, comparativ cu 6,53% la debutul lui noiembrie.
Moneda europeana a castigat teren in fata celei americane si a urcat la 1,0926 – 1,0960 dolari, in conditiile in care investitorii anticipeaza finalul perioadei de majorare de catre Fed a dobanzilor. In piata locala, cursul dolarului a scazut de la 4,5559 la 4,5369 lei.
Media francului elvetian a scazut marginal la 5,1561 lei, iar cea a lirei sterline la 5,7250 lei.
Pretul gramului de aur a urcat la 293,8593 lei, dupa ce metalul galben s-a apreciat la 2.008 – 2.016 dolari/uncie, maximul ultimelor sase luni, urmare a deprecierii monedei americane, astfel ca investitorii cauta plasamente considerate drept „refugii”.
Cresterea apetitului pentru risc si reducerea plasamentelor in dolari, au permis monedelor din regiune sa se aprecieze. Media celei maghiare s-a intarit la 379,95 forinti/euro, iar a celei poloneze la 4,3543 zloti/euro.
Bitcoin s-a consolidat la inceputul saptamanii la pragul de 37.000 dolari si fluctua in culoarul 37.070 – 37.572 dolari, dupa ce a urcat, vineri, la aproape 38.420 dolari. Ethereum se mentinea peste pragul de 2.000 dolari si se misca intre 2.020 si 2.072 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14