Compania IULIUS anunta ca proiectul mixed-use Iulius Town Timisoara va gazdui primul magazin din afara Bucurestiului al cunoscutului brand international de moda Primark. Retailerul irlandez propune un format de shopping cu o suprafata de 3.000 mp. Iulius Town include cea mai mare suprafata de retail din afara Capitalei, de peste 102.000 mp, cu 450 de magazine, restaurante si cafenele concept si variate posibilitati de entertainment.
„Vom gazdui in Iulius Town cel de-al treilea magazin pe care Primark il deschide in Romania, un retailer intens solicitat de clientii nostri. Asa cum stiti, primele doua magazine deschise la Bucuresti au fost foare bine primite de public si ne bucuram sa aducem acest brand timisorenilor.
Primark este o companie dinamica, aflata in plina extindere in Europa Centrala si de Est si are un concept care se incadreaza excelent in viziunea noastra privind viitorul retailului. Formatul mixed-use al proiectului Iulius Town ofera un avantaj competitiv chiriasilor nostri, care beneficiaza de sinergia retail – office – entertainment, atingand un public consistent si fidel.
Ne concentram sa aducem in proiectele noastre cele mai iubite branduri, atat din zona de mass market, cat si din luxury. Astazi, marcam o noua premiera si suntem nerabdatori sa le uram bun-venit partenerilor nostri de la Primark“, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing Iulius.
Maciej Podwojski, Director ECE, Primark, a declarat: „Azi ne bucuram sa anuntam ca urmatorul nostru magazin din Romania se va deschide in Iulius Town Timisoara, in a doua jumatate a anului 2024. Magazinul va oferi experienta grozava de cumparaturi pentru care Primark este cunoscut si indragit si asteptam cu nerabdare sa intampinam clientii din regiune, anul viitor.”
Despre Primark
Compania Primark a fost infiintata in Irlanda in 1969 sub marca Penneys cu scopul de a oferi optiuni accesibile pentru toata lumea, de la produse esentiale de zi cu zi, de calitate excelenta, la modele remarcabile pentru femei, barbati si copii, precum si produse de frumusete, articole pentru casa si accesorii. Compania are la nivel global 420 de magazine, iar in Europa Centrala si de Est este prezenta cu 13 magazine, pe sase piete. Primark are peste 70.000 de angajati, in 16 tari din Europa si SUA.
Despre Iulius Town
Iulius Town Timisoara este, dupa Palas Iasi, al doilea proiect de regenerare urbana dezvoltat de compania IULIUS. Inaugurat in 2019, in urma unei investitii de 442 de milioane de euro, realizata de IULIUS si Atterbury Europe, proiectul a adus un suflu nou Timisoarei, atragand in centrul de business unele dintre cele mai mari companii internationale.
102.000 mp retail – cea mai mare zona de cumparaturi din afara Bucurestiului
450 de magazine, cafenele si restaurante tematice
12 sali de cinema * primul concept cinema VIP (cina si film all inclusive) din afara Capitalei
centru de fitness * piscina semiolimpica
gradinita si scoala primara
parc * carusel venetian * piatete evenimente * lac
4 cladiri office premium * 82.000 mp * 50 companii multinationale * 9.500 angajati
3 sali de evenimente
(Impact Press)