Barbatul care, in luna decembrie 2022, a comis o talharie la o casa de amanet din municipiul Suceava si-a aflat, ieri, pedeapsa finala. Curtea de Apel Suceava a respins apelul lui Ionut Curelaru, de 24 de ani, astfel incat acesta are de executat o pedeapsa de 3 ani de inchisoare in regim de penitenciar.
Pe 22 decembrie 2022, pe timp de zi, pe la ora 11,20, un individ a intrat in casa de amanet Protto SRL, de pe bulevardul George Enescu, din Suceava, unde a studiat mai multe lantisoare de aur. Respectiv a solicitat vanzatoarei informatii despre lantisoare si a cerut sa le vada.
Angajata a iesit din cabina securizata, a discutat cu clientul, iar cand a intentionat sa revina in cabina sa trezit amenintata cu titlu. Autorul a profitat de fapt ca era doar el cu angajata, a pus mana pe 11 lantisoare din aur si a fugit.
Ionut Curelaru a amanetat in aceeasi zi 9 dintre lantisoare la o alta casa de amanet, contra sumei de aproximativ 9.000 de lei, ceea ce a permis identificarea sa relativ repede.
Politistii de la Biroul de Investigatii Criminale Suceava, cu sprijinul BOS Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, l-au prins efectiv pe autorul mai putin de 24 de ore.
A doua zi de la comiterea faptei acesta era deja dupa gratii, retinut in arest si apoi arestat preventiv.
Tanarul trimis in judecata pentru talharie a fost arestat preventiv in acest caz patru luni de zile, pana la final de aprilie 2023, dupa care a fost plasat sub control judiciar.
Prin decizia magistratilor de la Judecatoria, dar si de la Curtea de Apel Suceava, inculpatul are de achitat daune materiale de aproape 9.000 de lei, plus 6.500 de lei daune morale fata de angajata pe care a terorizat-o si amenintat-o cu titlu. (V.E.)
Sursa: monitorulsv.ro