Politistii locali din cadrul Biroului Proximitate si Siguranta Publica aflati in patrulare in seara zilei de sambata, in jurul orei 19.15, au observat, la intersectia strazilor Crizantemelor cu J. Preyer, un barbat cazut pe trotuar, care parea in stare de inconstienta.
Pentru ca parea sa aiba nevoie de ajutor, politistii locali au verificat imediat starea acestuia, constatand ca respira si avea puls, dupa care au solicitat interventia unui echipaj al Serviciului de Ambulanta. Pana la sosirea acesteia, barbatul si-a revenit, a putut sa comunice cum se numeste, a spus ca are 30 de ani si este din localitatea timiseana Checea.
Asupra sa, la controlul corporal sumar, a fost gasit un plic cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, susceptibile a face parte din categoria substantelor psihoactive. De asemenea, barbatul avea asupra sa si suma de 982 de lei.
Pentru ca nu a mai necesitat ingrijiri medicale, a fost luat in evidenta de echipajul Ambulantei, politistii locali preluandu-l apoi pentru intocmirea documentelor in vederea transmiterii cazului catre politistii din cadrul Brigazii pentru Combaterea Criminalitatii Organizate Timisoara pentru continuarea cercetarilor, conform legislatiei privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. (Politia Locala Timisoara – Relatii Publice si Registratura)