Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara, impreuna cu politisti din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara, au efectuat, azi, 15 perchezitii domiciliare pe raza judetului Timis, intr-un dosar penal privind savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc, in forma continuata.
S-a retinut ca incepand cu anul 2021, o retea, formata din cetateni romani si straini (tunisieni, inmatriculati la studii superioare in Romania), a comercializat direct sau prin intermediari droguri de risc si mare risc (canabis, cocaina, ecstasy, 3-CMC, amfetamina, ketamina, LSD), pentru sume cuprinse intre 100 si 1.000 lei.
La sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Timisoara vor fi conduse un numar de 15 persoane, in vederea audierii.
Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara .
Actiunea beneficiaza de sprijinul politistilor din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalitatii Organizate Arad si Caras-Severin, Inspectoratului de Politie Judetean Timis si jandarmilor din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timisoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale din Politia Romana. (V.E.)