Primaria Timisoara a inceput operatiunea de demolare a constructiilor ilegale de pe malul Begai. Astazi, betoane sparte si copaci culcati la pamant la fosta Terasa Boss

Mobilizare de forte, cu utilaje, muncitori si politisti locali, miercuri dimineata, pe malul Canalului Bega. Mai multi muncitori, o autobasculanta si un excavator au fost aduse, la ora 7,30, pentru a incepe demolarea fostei Terase Boss. Operatiunea se desfasoara in fata clubului sportiv CFR, unde chirias a fost Michael Viel.


Actiunea, anuntata initial pentru 1 octombrie, vizeaza constructiile ilegale de pe malul Begai, dar, in cazul Terasei Boss, fostul chirias a daramat singur tot ce a fost construit.

„Azi dimineata, am inceput sa demolam constructiile ilegale de pe malul Begai. Credea cineva ca nu vorbesc serios? Doua instante au confirmat ca dispozitia de demolare pe care am emis-o este legala si in vigoare.

Bineinteles ca am asistat si inca vom asista la multe ruperi de camasi, plansete, amenintari, avocati cu voce grava, atacuri prin ricoseu, live-uri disperate. Dar nu ne vom opri. Redam timisorenilor patrimoniul lor. Unde au fost terase ilegale, cladiri subrede si betoane sparte, va fi spatiu verde. Pentru ca orasul e al nostru, al tuturor, nu al smecherilor”, a declarat primarul Dominic Fritz, citat de Ziua de Vest.

Boss a ocupat o suprafata de 6.425 mp din domeniul public al municipiului Timisoara, valoarea estimata de primarie a acesteia fiind de 2,6 milioane euro.

Operatorii terasei, socieatatea M BOX SECURITY SERV SRL si ADRIA SRL – au cerut, in 19 mai 2023, suspendarea dispozitiei primarului Dominic Fritz, prin care s-au impus masurile de demolare. In 25 mai 2023, Primaria a castigat in prima instanta, iar in 20 septembrie 2023, a castigat definitiv procesul de suspendare a executarii dispozitiei de demolare. Aceasta este prima dintre constructiile edificate pe terenul municipiului Timisoara, pe malul canalului Bega, pentru care primarul Dominic Fritz a emis dispozitie de demolare si care urmeaza sa fie desfiintate.

Conform primariei, ”valoarea terenurilor ocupate ilegal este de circa 22 de milioane de euro”. (I.P.)

Leave a Reply