Escaladarea conflictului dintre Israel si Hamas a influentat negativ evolutia activelor riscante, cum este considerata si moneda nationala.
Leul a beneficiat in prima parte a saptamanii de majorarea ofertei comerciale de valuta, in conditiile in care companiile si-au achitat taxele si impozitele la buget iar cursul euro a scazut miercuri pana la 4,9628 lei. Vineri, tranzactiile s-au realizat intre 4,962 si 4,969 lei iar media a urcat la 4,9681 lei.
Joia trecuta, a fost publicat Indicatorul de Incredere Macroeconomica al CFA Romania, in urma unui sondaj efectuat in luna septembrie. Participantii anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele luni pe fondul adancirii deficitului de cont curent si al balantei comerciale. Valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni (martie 2024) este de 5,0169 lei/euro, in usoara crestere fata de precedentul sondaj. Pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0607 lei/euro, in scadere fata de precedenta prognoza.
Saptamana trecuta, indicii ROBOR au coborat la valori comparabile cu cele de la sfarsitul lui iunie 2022.
Vineri, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,35%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,45 la 6,44% iar cel la 12 luni a scazut de la 6,57 la 6,56%.
Saptamana trecuta, Trezoreria s-a imprumutat cu 818 milioane lei, pentru scadenta mai 2027, cu 743,8 milioane lei, scadente in aprilie 2030, si cu 475,5 milioane lei, pana in februarie 2038, la randamente medii anuale de 6,64%, 7,04%, respectiv 7,17%.
Euro a avut o tendinta descendenta la care a contribuit si faptul ca BCE a mentinut rata de dobanda de referinta la 4,50%. Pe de alta parte, Rezerva Federala are mai mult spatiu de manevra la sedinta de politica monetara care se va desfasura saptamana aceasta, ultima majorare a ratei de referinta la 5,25 – 5,5%, fiind operata in iulie.
Euro a fluctuat, la finalul saptamanii, intre 1,0523 si 1,0598 dolari, iar piata americana s-a inchis, vineri, la 1,0566 dolari. In piata locala, cursul monedei americane a fluctuat intre 4,6672 si 4,7077 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,7033 lei.
Media francului elvetian a fluctuat intre 5,2262 si 5,2563 lei, cea de la sfarsitul saptamanii fiind calculata la 5,2266 lei. Cursul lirei sterline a fost stabilit, vineri, la 5,7085 lei.
Joi, aurul a atins in piata locala un nou record de 301,1915 lei/gram, dar a scazut la sfarsitul saptamanii la 300,3958 lei/gram. Saptamana aceasta este posibil ca gramul sa atinga noi maxime istorice, evolutie determinata de faptul ca metalul galben a crescut vineri seara la aproape 2.010 dolari/uncie si se apropie rapid de maximul istoric de 2075,47 dolari/uncie.
Volatilitatea bitcoin din ultimele luni a fost una semnificativa. El a fluctuat intre un minim de 24.880 dolari, atins in septembrie, si un varf de 35.187 dolari, in 24 octombrie, pentru ca la sfarsitul acestei saptamani criptomoneda sa se miste intre 33.877 si 34.393 dolari.
Avantul luat de bitcoin este pus pe seama faptului ca „legalizarea” acestuia se va petrece in scurt timp, odata cu autorizarea unor ETF-uri spot de catre Comisia americana de Valori Mobiliare (SEC). Ethereum a beneficiat de optimismul din piata si a urcat la peste 1.860 dolari si a coborat apoi la 1.777 – 1.802 dolari. (R.G.)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 23 – 27 octombrie